Gabi Tamaş se poate întoarce în Liga 1, la echipa care l-a dat afară după 7 zile
24.10.2018, 21:39SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj pregăteşte o lovitură pe piaţa transferurilor. Noul director sportiv al campioanei, Daniel Stanciu, a vorbit despre posibilul transfer al lui Gabi Tamaş. În prezent, fundaşul român evoluează în Israel, la Hapoel Haifa, acolo unde este unul dintre jucătorii apreciaţi.
Fundașul român a ajuns la Hapoel Haifa în iulie 2017, după ce s-a despărţit de FCSB şi a semnat un contract valabil până în iunie 2019.
"Cu siguranţă un jucător precum Gabi Tamaş ne-ar ajuta foarte mult din toate punctele de vedere, dar nu cred că se pune problema. El are şi un contract foarte bun", a spus Daniel Stanciu pentru Pro TV.
În 2013, Gabi Tamaş a fost dat afară de la CFR Cluj după numai 7 zile
Transferul lui Gabriel Tamaş la CFR Cluj, în 2013, a fost privit ca o adevărată lovitură pe piaţa transferurilor. Astfel, CFR Cluj anunţa pe 9 octombrie 2013 că a ajuns la o înţelegere cu Tamaş.
Imediat, presa din Cluj-Napoca a scris că jucătorii formaţiei CFR Cluj, Gabriel Tamaş şi Florin Costea, au petrecut într-un club de manele, spre nemulţumirea conducerii clubului ardelean. Preşedintele de atunci al celor de la CFR Cluj, Iuliu Mureşan, l-a avertizat că va fi dat afară la următoarea escapadă. De altfel, după numai 7 zile CFR Cluj a anunţat pe site-ul oficial că i-a reziliat contractul lui Gabi Tamaş.
Tamaş a revenit şi în circuitul echipei naţionale, fiind convocat pentru dubla cu Lituania şi Serbia
Gabriel Tamaş a revenit în acest an şi la echipa naţională. Fundaşul de la Hapoel Haifa a fost convocat de selecţionerul Cosmin Contra pentru dubla cu Lituani şi Serbia. În partida cu sârbii, de pe Arena Naţională, Tamaş a fost eliminat încă din prima repriză. Astfel, în minutul 44 al partidei de pe Arena Națională a adus un moment critic pentru România. Gabriel Tamaș a comis un penalty indiscutabil: l-a "rașchetat" peste ureche pe Gacinovic, iar arbitrul Kevin Blom nu a stat pe gânduri și l-a trimis direct la vestiare.
Din fericire pentru tricolori, poarta lui Ciprian Tătărușanu a fost ocrotită. Șutul lui Dusan Tadic a trecut mult peste poartă, în uralele celor aproape 50.000 de fani aflați pe cea mai mare arenă a țării. Aceasta nu a fost singura greșeală făcută de Tamaș în prima repriză cu Serbia. În minutul 20, fundașul de 34 de ani a sărit pe lângă o minge, dar Mitrovic, scăpat singur spre poartă a trimis puțin pe lângă.
Etichete: cfr cluj , gabi tamas , daniel stanciu , gabriel tamas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții