Gabi Tamaș s-a răzgândit, după ce a zis că ”Dinamo nu mai există pentru mine”
articol scris de Digi Sport20.07.2021, 14:27
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Gabi Tamaș și-a schimbat rapid declarația, după ce, la cald, a spus că ”Dinamo nu mai există pentru el”, imediat după meciul din ”Ștefan cel Mare”, încheiat cu înfrângerea echipei sale, FC Voluntari, scor 2-3.
Fundașul, care ocupă și funcția de președinte la Dinamo, nu poate să șteargă cu buretele amintirile sale în tricoul ”roș-alb” și spune că este dezamăgit de atitudinea fanilor, care l-au înjurat și fluierat pe tot parcursul partidei.
Gabi Tamaș: ”Pe stadion mă înjuri, după, ne întâlnim pe stradă și facem poze”
„Poate că eram la cald, supărat după meci și am spus că, pentru mine, Dinamo nu mai există. Acolo sunt amintirile mele, pe care nu le pot șterge nici din suflet, nici din memorie. Nici eu, dacă aș vrea, nici injuriile unora. Însă e păcat, e mare păcat că, de fiecare dată când intru pe teren, trebuie să aud aceleași lucruri.
Sunt om și poate m-am săturat. Pe stadion mă înjuri și, după, când ne întâlnim pe stradă, facem poze. Cum vine asta? Eu nu pot să înțeleg. Și dau exemplul ăsta pentru că m-a înjurat tot stadionul. Chiar așa, tot stadionul? Îți spun ceva, cum vrem noi să ridicăm fotbalul românesc, cum vrem să creștem?
Eu m-am întors acasă, am acceptat să mai joc în campionatul românesc un an sau doi. Pentru ce? Să mă injure tot stadionul? Nu mai bine mergeam în străinătate și îmi încheiam cariera acolo? La asta mă gândesc, asta mă macină. Și pe mine și, poate, pe alții ca mine, care au acceptat să revină în țară”, a spus Gabriel Tamaș, pentru playsport.ro.
VIDEO Gabi Tamaș, extrem de drastic: "Pentru mine Dinamo nu mai există!"
Fundașul, care joacă un rol dublu la Voluntari, a apărut iritat la interviul de după partidă și a fost reticent la toate întrebările cu legătură la fosta sa echipă.
"Eu nu vreau să vorbesc despre Dinamo. Fanii mă iubesc, tot stadionul mă iubește, le mulțumesc pentru urările făcute, mergem înainte. Chiar nu mă interesează de Dinamo, datorită faptului că m-au încurajat suporterii, pentru mine nu mai există. Le mulțumesc mult!", a declarat Tamaș.
VIDEO cu rezumatul partidei Dinamo - FC Voluntari 3-2
Etichete: dinamo , gabi tamas , dinamo fc voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții