Gabi Iancu, dezamăgit după meciul cu FCSB: ”Nu știu cum se face că doar domnul Petrescu ne arbitrează când jucăm cu ei”
15.12.2019, 23:12SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Viitorul a pierdut duelul cu FCSB de pe teren propriu, scor 2-0, și a coborât pe locul cinci în Liga 1. Gabi Iancu (25 de ani) s-a simțit dezavantajat de arbitrajul brigăzii conduse de Radu Petrescu.
Atacantul Viitorului a recunoscut supremația FCSB-ului din această partidă și speră ca echipa sa să termine anul cu un succes, pe terenul lui Gaz Metan Mediaș.
Gabi Iancu: ”Am vrut să atrag puțin atenția”
”Trebuie să recunoaștem că FCSB-ul a fost mai bună astăzi, așa am văzut eu. Nu ne-a ieșit jocul nostru, suntem puțin dezamăgiți, am pierdut al doilea meci acasă în acest sezon. A mai rămas un meci, sperăm să mergem în vacanță cu o victorie. Eu am simțit că jucătorii FCSB-ului, cum erau puțin faultați, dădea fault și invers nu. Nu spun că din cauza asta am pierdut, dar am vrut să atrag puțin atenția. Așa am simțit din teren, dacă greșesc îmi pare rău.
Tot domnul Petrescu a fost și în tur la meciul nostru. Nu știu cum se face că numai domnul Petrescu ne arbitrează când jucăm cu FCSB-ul. Finalul acesta a fost destul de greu pentru noi, dar mai este un meci. Trebuie să mergem în vacanță fericiți, să facem un cantonament bun, să muncim mai mult și să practicăm un fotbal cât mai frumos”, a spus Iancu, la finalul partidei dintre Viitorul și FCSB.
- Gabi Iancu a evoluat la FCSB între 2013 și 2015.
- Trei titluri, o Cupă a României și o Supercupă și-a trecut în palmares Iancu în tricoul actualei vicecampioane a României.
Meciul dintre Gaz Metan și Viitorul este programat vineri, de la ora 20:30, și poate fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, pe digisport.ro pentru abonații RCS-RDS și pe aplicația Digi Online.
Etichete: viitorul , gabi iancu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții