Gabi Balint crede că Dan Petrescu este vinovat pentru dezastrul lui CFR Cluj cu Pyunik: ”Nu le face bine jucătorilor!”
articol scris de Digi Sport14.07.2022, 20:34
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
CFR Cluj a pierdut duelul cu Pyunik Erevan, scor 2-2 (3-4 d.l.d.), din manșa a doua a duelului din primul tur preliminar din UEFA Champions League.
Astfel, grație remizei din tur, echipa antrenată de Dan Petrescu a fost eliminată din Champions League și va evolua în Conference League.
Gabi Balint crede că Dan Petrescu este vinovat pentru dezastrul lui CFR Cluj cu Pyunik: ”Nu le face bine jucătorilor!”
Gabi Balint consideră că declarațiile făcute de Dan Petrescu înaintea returului cu Pyunik Erevan au avut un efect devastator pentru jucătorii campioanei.
Balint crede că, indirect, Dan Petrescu le-a insuflat teamă elevilor săi, iar ardelenii au preferat să se retragă în apărare în loc să pună presiune. Balint susține că declarațiile lui Petrescu au fost nefondate având în vedere valoarea celor de la Pyunik Erevan.
”Au riscat totul pe final cei de la Pyunik. Au făcut schimbări ofensive, iar CFR Cluj a făcut pasul în spate. E o echipă care arată o anumită teamă în ultimul timp.
Totul vine și de la declarațiile lui Petrescu, că îi umflă pe adversari. Toată lumea vede care este de fapt valoarea lor, iar asta nu le face bine jucătorilor. CFR, când trebuia să marcheze, imediat a marcat.
Uitați-vă ce frumos a fost golul lui Petrila. Nu poți să te organizezi doar defensiv și ofensiv să te temi. La Barcelona, Real Madrid, sigur că există o anumită teamă, dar am jucat cu Pyunik Erevan”, a declarat Gabi Balint la Fotbal Club.
VIDEO Rezumatul meciului CFR Cluj - Pyunik 2-2 (3-4 d.l.d.)
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , gabi balint , pyunik
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții