Video Frustrare maximă pentru antrenorul FCSB-ului. Dică, făcut praf tocmai la meciul în care a spulberat Poli Iaşi
06.08.2018, 12:26SuperLiga: Univ. Craiova - Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Rapid - UTA Arad, sâmbătă, 21:00, DGS 1
VIDEO FCSB-Poli Iaşi 4-0.În ciuda unei victorii fără dubii cu Poli Iaşi, care vine după un 4-0 cu Rudar Velenje, antrenorul Nicolae Dică a avut parte de un tratament urât din partea unui grup de suporteri de la tribuna oficială. Culmea este că fanii supăraţi au început să-l conteste după ce scorul a devenit 3-0, prin golul marcat de Dennis Man. Reacţia "principalului" de la FCSB a venit la final.
"Antrenorule, te bucuri că-i baţi p-ăştia acum, dar când trebuia să scoţi un egal n-ai fost în stare". "Dică, trebuia să-ţi dai demisia încă după bătaia pe care ai luat-o de la Iaşi". "Dică, tu ai pierdut campionatul anul trecut", au fost doar câteva dintre mesajele strigate de fanii nemulţumiţi, cele mai civilizate, în ciuda faptului că roş-albaştrii zburdau pe gazon.
După fluierul final, Dică şi-a felicitat fotbaliştii şi s-a îndreptat spre vestiare. A făcut un pas în teriorul tunelului, dar s-a întors în afara lui pentru a le bate obrazul celor nemulţumiţi.
"Nu e vorba de revanşă, era un meci important şi nu m-am gândit la revanşă. Am făcut un joc bun, am început foarte bine. Pe lângă cele patru goluri am mai avut şi 5, 6 ocazii. Important e că reuşim să marcăm în ultimele jocuri, ne creăm ocazii", a declarat Nicolae Dică la finalul meciului, evitând să vorbească despre momentele neplăcute.
Vezi mai jos imaginile cu momentul de la finalul meciului
Vezi video cu rezumatul partidei FCSB-Poli Iaşi 4-0
Etichete: nicolae dica , video fcsb - poli iaȘi 4-0 , incident dica -suporteri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții