Fotbalistul "interzis" de galeria oltenilor a semnat cu U Cluj
articol scris de Digi Sport23.09.2021, 15:22
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Robert Răducanu (25 de ani) s-a despărțit de U Craiova 1948 în luna august, dar nu a stat foarte mult fără angajament și a semnat cu U Cluj, o altă echipă de tradiție.
Startul bun de sezon al lui U Cluj i-a făcut pe șefii formației ardelene să spere la promovare, iar ultimul transfer dovedește că intențiile grupării conduse de Erik Lincar sunt cât se poate de serioase.
Robert Răducanu, dat afara de la U Craiova 1948, a semnat cu U Cluj
Atacantul de 25 de ani care s-a despărțit de Craiova la scurt timp după startul sezonului a semnat cu U Cluj, anunță ardelenii pe pagina oficială de facebook. Evoluțiile sale din stagiunea precedentă nu au fost cele mai convingătoare, dar a compensat prin spiritul de echipă și travaliul impresionant. În 24 de meciuri, Răducanu a înscris de patru ori.
A evoluat și în două partide pentru U Craiova 1948 în acest sezon al Ligii 1, însă Adrian Mutu a renunțat la el, după ce suporterii au făcut presiune și nu l-au mai vrut la gruparea olteană.
Liderul galeriei lui U Craiova 1948 l-a amenințat pe Robert Răducanu
Conform liderului galeriei oltene, acesta ar fi înjurat câțiva oameni aflați în tribune la meciul cu Dinamo, câștigat de olteni cu 1-0,
"Aș vrea să transmit un mesaj nu numai din partea suporterilor din Peluza Sud, ci din partea tuturor suporterilor Universității Craiova. Până când Robert Răducanu nu își cere scuze în mod public și nu vine în fața noastră să-și ceară scuze, acest jucător nu mai are ce să caute la Universitatea Craiova!
A făcut o prostie! După meciul cu Dinamo, în care a intrat zece minute și mai mult a stat pe gazon, a jignit suporteri mai în vârstă din tribuna a doua. Noi am aflat o săptămână mai târziu. Niciun jucător al Universității nu a făcut asemenea greșeli. Niciun jucător nu are dreptul să jignească suporterii Universității.
Nu ne-a supărat nici măcar Gică Popescu, atunci când a plecat la rivala Dinamo, așa cum a făcut-o Răducanu. El știe despre ce e vorba și trebuie să-și ceară scuze. Dacă nu o face în mod public, el nu mai are ce să caute nici măcar la antrenamente.
Daca aflăm că se antrenează, mergem la teren și oprim antrenamentul! Acest mesaj l-au aflat și Adi Mutu și Adiță (Adrian Mititelu jr.) și sper să-l audă acum toată conducerea", a declarat Andrei Preda pentru Radio Gold FM.
U Cluj, victorie în ultima etapa, contra celor de la Viitorul Târgu Jiu
Clujenii și-au mai creat câteva ocazii mari în prima repriză, însă echipele au mers la vestiare cu scor de egalitate. După alte câteva intervenții ale portarului oaspeților, Eftimie, cei de la U Cluj au reușit să modifice tabela de scor în minutul 68.
Același Hofman a tras din careul de șase metri, iar șutul său s-a respins lângă Bocioiu, care nu a făcut decât să îndeplinească o formalitate, stabilind și scorul final.
Etichete: u cluj , transfer , robert raducanu , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții