Fotbalistul din SuperLiga, care a jucat doar 100 de minute, dar i-a crescut cota cu 125%
articol scris de Digi Sport29.12.2023, 08:28
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Alexandru Stan (18 ani) a semnat cu Rapid în vara acestui an, dar de atunci a avut prezențe sporadice în tricoul alb-vișiniu.
Cota lui Alexandru Stan a crescut simțitor de la 25.000 la 150.000 fără să evolueze prea mult
Concret, atacantul a evoluat doar în trei partide din acest sezon din SuperLiga, doar într-un meci titular, cu UTA, la Arad, scor 2-2, și a adunat în total 101 minute. Chiar și în aceste condiții, cota fotbalistului a crescut simțițor. Dacă în martie 2023 era cotat la 25.000 de euro, în prezent cota acestui fotbalist este de 150.000 de euro, conform datelor furnizate de către site-ul de specialitate transfermarkt.de.
Stan nu a primit multe șanse de a evolua pentru gruparea antrenată de Cristiano Bergodi nici după ce a apărut problema cu atacanții. În lipsa lui Albion Rrahmani (23 de ani), care s-a accidentat, oficialii clubului au apelat la un transfer surprinzător, Juvhel Tsoumou (33 de ani). Congolezul, ajuns în Giulești la începutul lunii noiembrie, a fost îndepărtat din lot pe 27 decembrie.
În plus, conducerea celor de la Rapid a bifat deja transferurile atacanților Florent Hasani și Borisav Burmaz, astfel că șansele ca Stan să mai primească vreo șansă par tot mai mici, asta în condițiile în care echipa nu mai este nici în Cupa României.
Pentru ce posturi au fost aduși Krasniqi, Hasani și Burmaz la Rapid. Cum ar arăta echipa cu ei pe teren
Borisav Burmaz (22 de ani) și Florent Hasani (26 de ani) au semnat deja, iar în cazul lui Ermal Krasniqi (25 de ani) Rapid și CFR Cluj urmează să parafeze actele până la Revelion.
Victor Angelescu, unul dintre cei doi acționari ai Rapidului a explicat la emisiunea Fotbal Club ce posturi acoperă cei trei fotbaliști.
”Krasniqi poate să joace oriunde în bandă din punctul de vedere al antrenorului nostru. Va juca ori bandă stângă, ori bandă dreaptă. Poate să joace el bandă dreaptă și Petrila bandă stânga.
L-am transferat și pe Burmaz, care este număr 9 și îl avem și pe Soni. Avem trei vârfuri (n.r. Rrahmani va începe și el pregătirile cu echipa).
Soni a venit după 9 luni în care nu a jucat și a trecut și peste o accidentare mai gravă. Va prinde pregătirea cu noi și fiecare va avea șansa lui.
Hasani joacă număr 10 sau bandă dreapta. Prima lui poziție este de număr 10. Nu pot eu să spun unde va juca. Asta va decide antrenorul. Dar ce pot să vă spun e că principala lui poziție, ne-a spus și el, este cea de număr 10.”, a explicat Victor Angelescu.
Cum ar putea arăta echipa Rapidului cu cei trei jucători noi pe teren
Moldovan - Braun, Săpunaru, Iacob, Borza - Papeau (Oaidă), Hasani, Emmers - Krasniqi (Petrila), Burmaz (Rrahmani), Funcho (Hasani, Krasniqi, Papeau).
Rezerve: Drăghia, I. Cristea, Dr. Grigore, Onea, Kait, Albu, Alex Ioniță, El Shawi, Pănoiu, Cîrjan, Soni.
VIDEO cu Victor Angelescu despre noile transferuri de la Rapid
Etichete: transferuri rapid , cristiano bergodi , alexandru stan , alexandru stan rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții