Fotbalistul de la FCSB dorit de Poli Iași. Pancu: "E un jucător de valoare!"
articol scris de Digi Sport21.12.2020, 12:35
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Poli Iași încearcă să-l împrumute în această iarnă pe Ionuț Panțîru (24 de ani), fundașul stânga al liderului FCSB, iar antrenorul Daniel Pancu susține că formația lui s-ar întări dacă ar reuși să bată palma cu gruparea patronată de Gigi Becali.
FCSB l-a achiziționat de la Astra Giurgiu pe Risto Radunovic, iar șansele ca Panțîru, jucător crescut de Iași, să mai prindă un loc de titular se vor diminua. Drept urmare, Poli Iași încercă să-l împrumute pe fundașul stânga pentru care Gigi Becali a plătit 200.000 de euro.
Daniel Pancu: "E o posibilitate. Dacă am reuși să-l transferăm pe Panțîru, ar fi un pas important pentru echipa noastră"
Daniel Pancu, antrenorul alb-albaștrilor, e de părere că Panțîru s-ar plia perfect pe jocul echipei sale, fiind considerat atât un fotbalist își aduce contribuția în faza de construcție, dar și un fundaș lateral care are evoluții bune în compartimentul defensiv.
"Este o posibilitate (n.r.: venirea lui Panțîru la Poli). Dacă am reuși să-l transferăm, ar fi un pas important pentru echipa noastră. Este un jucător de valoare", a declarat Daniel Pancu, pentru digisport.ro. Titular în formația lui Pancu pe postul de fundaș stânga e în prezent Sorin Bușu.
Patronul roș-albaștrilor se pare că nu-l mai dorește la echipă pe Ionuț Panțîru după evoluțiile din această toamnă și Poli Iași e cea mai bună alegere pentru fundașul lateral să-și continue cariera în Liga 1, a scris ieri Fanatik.
Sursa citată mai susține că Panțîru a fost trecut chiar de Becali pe lista jucătorilor la care Toni Petrea poate reununța, mai ales că Radunovic e apreciat de omul de afaceri. Panțîru are contract cu FCSB până în 2024.
Etichete: daniel pancu , poli iasi , fcsb , ionut pantiru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții