Fotbalistul criticat de Mihai Pintilii după FCSB - U Craiova 1948
articol scris de Digi Sport06.02.2022, 22:26
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
FCSB și U Craiova 1948 au remizat, scor 2-2, meci în care ”roș-albaștrii” au încasat goluri după erori individuale.
Primul care a greșit a fost Valentin Crețu, care a pierdut o minge în flancul drept al FCSB-ului, ceea ce a dus la reușita de 1-0 semnată de Claudiu Bălan.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - U Craiova 1948 2-2:
Fotbalistul criticat de Mihai Pintilii după FCSB - U Craiova 1948
La interviul de după joc, Mihai Pintilii i-a reproșat lui Valentin Crețu greșeala din prima parte, considerată inexplicabilă pentru un fotbalist experimentat.
”La experiența lui, nu trebuia să facă greșeala de la primul gol, dar se întâmplă. Însă el are experiență și trebuie să fie un exemplu pentru cei tineri”, a declarat Mihai Pintilii.
Golul de 2-1 pentru U Craiova 1948 a fost marcat de William Baeten după o eroare a lui Andrei Vlad, surprins de execuția belgianului din lovitură liberă, însă Mihai Pintilii s-a ferit să-l critice pe portar.
”Se întâmplă, nu pot să-l critic eu pe Andrei Vlad. Suntem toți vinovați, suntem o echipă și trebuie să ne asumăm tot. Mai sunt etape, se vor mai pierde puncte, dar era o șansă importantă, pentru că au jucat înaintea noastră, au făcut egal, dar se pare că au pus o presiune pe noi”, a transmis Mihai Pintilii.
Mihai Pintilii, dezamăgit de rezultatul cu U Craiova 1948
În același timp, Mihai Pintilii a recunoscut că este dezamăgit de egalul cu U Craiova 1948, rezultat din cauza căruia FCSB rămâne la opt puncte în spatele liderului CFR Cluj, care a remizat cu Universitatea Craiova în această rundă, 1-1.
”Dezamăgit sunt. Am avut o șansă, am avut ocazii foarte clare, dar, când nu marchezi, e foarte greu. Când nu marchezi din patru ocazii în prima repriză...
O echipă mare trebuie să marcheze din jumătate de ocazie. Sunt dezamăgit, îmi pare rău de băieți, că aleargă, muncesc, dar, la final, tot la opt puncte suntem de CFR”, a spus Mihai Pintilii.
Etichete: mihai pintilii , valentin cretu , fcsb u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții