Fotbalistul care a cerut să plece de la Dinamo! Ovidiu Burcă și-ar fi dat acordul
articol scris de Digi Sport12.08.2023, 18:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dinamo ar putea pierde încă un jucător în această vară, după ce i-a pierdut pe Alexandru Pop (30 de ani), Marius Tomozei (32 de ani), Denis Oncescu (19 ani) și Alexandru Stoian (18 ani).
Bosniacul Filip Dujmovic a cerut să plece de la Dinamo, nemulțumit din cauza noului statut pe care îl are la gruparea din Ștefan cel Mare.
Filip Dujmovic a cerut să plece de la Dinamo
Dujmovic a ajuns la Dinamo în vara anului trecut, însă nu a reușit să se impună în primul 11, după mai multe gafe făcute în eșalonul secund.
După ce au obținut promovarea în SuperLiga României, alb-roșii l-au transferat pe slovenul Adnan Golubovic, care a dat siguranță echipei, motiv pentru care sunt șanse mici ca Dujmovic să revină ca numărul 1 în poarta alb-roșilor.
Astfel, potrivit Fanatik, portarul i-ar fi cerut lui Ovidiu Burcă să îl lase să plece de la Dinamo, iar antrenorul ”Câinilor” și-ar fi dat acordul.
Din acest motiv, Dinamo l-a prezentat vineri pe Răzvan Began, liber de contract după despărțirea de FC Botoșani.
- 24 de ani are Filip Dujmovic.
- 300 de mii de euro este cota de piață a lui Filip Dujmovic.
În etapa a cincea din SuperLiga României, Dinamo se va duela cu FC Botoșani, iar partida poate fi urmărită luni, de la 20:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Răzvan Began a semnat cu Dinamo
Dinamo a anunțat transferul portarului Răzvan Began (26 de ani), rămas liber de contract după despărțirea de FC Botoșani.
350.000 de euro este cota de piață a lui Răzvan Began, potrivit Transfermarkt
Goalkeeper-ul este cel de-al nouălea transfer al verii pentru ”Câinii roșii”, după: Denis Politic, Goncalo Gregorio, Hakim Abdallah, Josue Jamowoo, Adnan Golubovic, Christian Ilic, Lucas și Cristian Costin.
Etichete: dinamo , ovidiu burca , filip dujmovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții