Exclusiv Florinel Coman a dat verdictul pentru noii jucători de la FCSB
articol scris de Digi Sport13.01.2024, 20:01
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a realizat trei transferuri în această iarnă: Baba Alhassan (24 de ani) de la Hermannstadt, Luis Phelipe (22 de ani) de la Poli Iași și Nana Antwi (23 de ani) de la Urartu.
Ultimul a fost prezentat la formația finanțată de Gigi Becali în cursul zilei de vineri.
Florinel Coman: ”Sper că noii jucători au venit cu plusul la ei!”
Florinel Coman a acordat un interviu în exclusivitate pentru Digi Sport în care a vorbit, printre altele, și despre noii jucători ai vicecampioanei, pe care i-a cunoscut deja în cantonamentul din Antalya.
”Șeptarul” FCSB-ului s-a declarat încântat de noii săi colegi și a transmis că aceștia pot reprezenta un plus pentru echipa patronată de Gigi Becali, dar asta doar dacă noii jucători au venit ”cu plusul la ei”.
”Sunt super, ne vor ajuta foarte mult, au calitate, sunt puternici și cred că aveam nevoie de acest plus. Sper că au venit cu plusul la ei”, a spus Florinel Coman în exclusivitate pentru Digi Sport.
În perioada petrecută în Turcia, FCSB va juca un singur amical. Partida de pregătire contra celor de la LASK Linz va avea loc duminică, 14 ianuarie, de la ora 10:00, ora României.
Cât va câștiga Nana Antwi la FCSB
FCSB a făcut o ofertă de 50 de mii de euro pentru fotbalistul ghanez. Oficialii clubului Urartu au fost de acord cu propunerea lui Gigi Becali, astfel că Antwi s-a alăturat lotului liderului din SuperLiga României.
Fundașul ghanez a semnat un contract valabil pe următoarele patru sezoane și va încasa lunar suma de 10 mii de euro, conform informațiilor digisport.ro.
- 275.000 de euro este cota de piață a lui Antwi, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: fcsb , florinel coman , baba alhassan , luis phelipe , nana antwi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții