Florin Tănase vrea să plece de la FCSB, însă Gigi Becali pune condiții: "Nu sunt disperat să-l vând"
articol scris de Digi Sport14.06.2021, 14:41
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florin Tănase (26 de ani), căpitanul FCSB-ului și golgheterul Ligii 1 în sezonul 2020/2021, își dorește să plece la o echipă din străinătate, însă Gigi Becali nu este dispus să scadă din pretențiile financiare.
Prestațiile excelente din stagiunea precedentă și cifrele impresionante l-au propulsat pe Florin Tănase în atenția mai multor cluburi. Cea mai tentantă propunere a venit din partea lui Al Ain, din Emriatele Arabe Unite, care i-a oferit fotbalistului un salariu de 1,5 milioane de euro pe sezon. Eventuala plecare a atacantului de la FCSB este blocată momentan de Gigi Becali, care nu vrea să scadă niciun leu din suma de transfer pe care i-a stabilit-o căpitanului său.
- 5 milioane de euro este cota de piață a lui Florin Tănase, potrivit Transfermarkt
Gigi Becali: "Cu arabii nu stau mult la discuții! I-am zis lui Tănase că-i măresc salariul, nu sunt disperat să-l vând"
"Nu mă grăbesc cu Tănase. Giovanni știe care este treaba, iar eu cu arabii nu stau la prea multe discuții. Ori îmi plătesc cât vreau eu, ori nu batem palma. I-am zis și lui Tănase că îi măresc salariul, dar el decide ce vrea să facă. E treaba lui. Sunt mulțumit de cum a jucat la mine, deși putea și mai mult. Nu sunt disperat să îl vând", a declarat Gigi Becali, pentru ProSport.
- 30 iunie 2022 este data scadentă a contractului lui Tănase cu FCSB
După ce inițial, la rugămințile fotbalistului, Gigi Becali a scăzut suma solicitată pentru transferul lui Tănase la 4,5 milioane de euro, finanțatorul FCSB-ului, enervat de indecizia grupării din EAU, a revenit asupra deciziei și a schimbat din nou prețul.
"Pe mine mă interesează să vând. Dacă am oferte, vând, dar nu asta e intenția mea. Cu 4 milioane nu-l dau pe Tănase. 4 jumate, cu indulgență. Nu au mai dat niciun semn, să fie sănătoși. Acum le cer cinci. Nu ai vrut atunci, acum costă cinci milioane. Dacă nu au vrut 4 jumate, acum e cinci. Ce să fac?", a spus Gigi Becali la Liga Digi Sport, în urmă cu câteva zile.
Florin Tănase joacă la FCSB din august 2016, când Becali le-a achitat celor de la Viitorul 1,5 milioane de euro. În acest sezon, Tănase a devenit golgheterul României, cu 25 de goluri în 36 de meciuri oficiale, plus 6 pase decisive.
În total, de când joacă la FCSB, Tănase are 189 de meciuri oficiale, 62 de goluri și 34 de pase decisive.
Etichete: gigi becali , florin tanase , transfer fcsb , transfer florin tanase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții