Florin Tănase l-a lăudat pe Teja, pe care l-a comparat cu un antrenor ce a luat titlul în Liga 1: "E pe stilul lui!"
17.01.2019, 19:49Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Mihai Teja (40 de ani) a debutat cu o remiză pe banca tehnică a celor de la FCSB, însă jucătorii au cuvinte de laudă la adresa antrenorului.
Florin Tănase a avut o evoluție bună în amicalul cu FC Luzern, iar la final și-a lăudat noul antrenor. Acesta a recunoscut că Mihai Teja le-a cerut un joc bazat pe posesie și l-a comparat cu fostul tehnician pe care l-a avut la Viitorul, Gică Hagi. De altfel, Mihai Teja a fost secundul lui Gică Hagi atunci când acesta a antrenat Steaua (n.r. - actuala FCSB).
"Părerea mea e că nu mai avem nevoie de întăriri. Mister vrea să avem posesia. E pe stilul lui Gică Hagi. Ne ajută mult. Trebuie să muncim și mai mult”, a declarat Florin Tănase la finalul meciului.
FCSB - Luzern 0-0. Debut fără gol pentru Mihai Teja
Mihai Teja a debutat pe banca celor de la FCSB cu un egal, 0-0 cu FC Luzern. FCSB a practicat un fotbal bun în prima repriză, când a controlat autoritar partida și a ratat o ocazie importantă prin Florinel Coman. "Motorul" echipei a fost Florentin Matei, însă "Messi" s-a accidentat în minutul 41, iar Teja nu a vrut să riște. L-a scos din teren și l-a introdus pe Adrian Stoian.
În repriza a doua, pe fondul mai multor înlocuiri făcute de Mihai Teja, cei de la FC Luzern au echilibrat partida și chiar au ratat mai multe ocazii importante, însă Andrei Vlad a făcut minuni în poartă.
Finalul a aparținut roș-albaștrilor, Florinel Coman și Roman ratând ocazii importante.
Etichete: gica hagi , mihai teja , florin tanse
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții