Florin Tănase, în forma carierei! Serie remarcabilă de reușite la FCSB și echipa națională
articol scris de Francisc Oprea19.11.2020, 09:09
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florin Tănase traversează în acest sezon cea mai bună formă din carieră. Mijlocașul de la FCSB are, în ultimele opt meciuri, șase la echipa de club și cele două de la națională, statistici remarcabile.
Începând cu partida cu Poli Iași, din 27 septembrie, adică prima după săptămâna în care a fost indisponibil din cauza testului pozitiv la COVID-19 avut, Florin Tănase a contribuit la cel puțin o reușită, assist sau gol marcat, în fiecare meci.
Florin Tănase, în formă carierei
Sunt opt meciuri consecutive în care căpitanul FCSB-ului a dat cel puțin un assist sau un gol, cea mai recentă pasă decisivă fiind în meciul României cu Irlanda de Nord, la golul lui Eric Bicfalvi care i-a dus pe ”tricolori” în urna a doua valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial din 2022.
În partida de la Iași, pierdută 2-5 când FCSB încă avea probleme de efectiv din cauza infectărilor cu COVID-19, Florin Tănase a marcat al doilea gol al echipei sale. A urmat derby-ul cu Dinamo, câștigat 3-2, cu decarul crescut de Gheorghe Hagi la Viitorul autor al două reușite.
După victoria din derby, FCSB a avut un meci mai greu, poate, decât o arătau calculele hârtiei, pe care, însă, l-a câștigat cu 2-0, datorită unor goluri marcate de Man și Moruțan în ultimele minute. Florin Tănase a fost autorul pasei decisive la reușita lui Dennis.
Florin Tănase a continuat prestațiile solide și în următoarele trei etape, marcând câte un gol cu Hermannstadt, 5-0, și Chindia, 2-0, totul culminând cu prestația de pe Arena Națională în fața celor de la Botoșani, scor final 4-1, când a înscris de două ori, ultima reușită fiind superbă, direct din lovitură liberă.
VIDEO cu golul marcat de Florin Tănase din lovitură liberă cu Botoșani:
Reușitele au continuat și la echipa națională
Cumva firesc, având în vedere evoluțiile de la echipa de club, Florin Tănase a fost convocat de Mirel Rădoi pentru acțiunea naționalei din noiembrie, revenind, astfel, printre ”tricolori” după doi ani, iar mijlocașul de la FCSB, chiar dacă a fost folosit în banda stângă, nu a dezamăgit.
Titular în ambele partide disputate de prima reprezentativă, Florin Tănase a oferit o pasă de gol cu Belarus, la reușita de 5-0 a lui Ionuț Nedelcearu, și a repetat performanța și la Belfast, în 1-1 cu Irlanda de Nord, unde, după o combinație superbă cu Răzvan Marin, l-a servit perfect pe Eric Bicfalvi, care a stabilit scorul final.
- 7 goluri și 3 assist-uri are Florin Tănase în ultimele opt meciuri
- 5.000.000 de euro este prețul cerut de Gigi Becali pe Florin Tănase
După acțiunea echipei naționale, Florin Tănase va avea posibilitatea să continue forma excelentă pe care o traversează la FCSB, formație care va juca, în etapa a 11-a a Ligii 1, împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș, luni, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1.
- 10 goluri și 4 pase decisive a reușit Florin Tănase în acest sezon, în 12 meciuri jucate la FCSB și la echipa națională
Etichete: florin tanase , irlanda de nord romania , realizări florin tănase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții