Florin Tănase a reacționat după ce Becali l-a criticat pe Stoian. ”Nu poți să judeci un jucător după 50 de minute!”
10.02.2019, 14:25SuperLiga: Univ. Craiova - Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Rapid - UTA Arad, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Florin Tănase (24 de ani), unul dintre liderii roș-albaștrilor, a luat atitudine după ce Gigi Becali l-a criticat pe Adrian Stoian ca urmare a prestației acestuia din urmă în meciul din runda trecută, de la Călărași, cu Dunărea, scor 1-1. ”Decarul” roș-albaștrilor nu s-a sfiit chiar să-i transmită un mesaj de la distanță patronului.
”Ne înţelegem foarte bine cu cei nou-veniţi. Dar nu poţi să judeci un jucător după doar 50 de minute. Plus că la Călăraşi a fost şi terenul o problemă, nu a fost foarte bun. Stoian e un jucător foarte valoros, ne va ajuta cu siguranţă”, a spus Florin Tănase, la conferința de presă, de dinaintea meciului cu Hermannstadt, de luni seară de pe Arena Națională.
FCSB - Hermannstadt, din etapa a 23-a a Ligii 1, se va juca luni seară, 11 februarie 2019, de la ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro și m.digisport.ro EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis și în aplicația LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Mihai Teja, despre Adrian Stoian: ”Nu te critică doar patronul când nu joci bine!”
Despre Stoian a vorbit și Mihai Teja. Tehnicianul roș-albaștrilor a vorbit despre faptul că fostul fotbalist din Serie A are nevoie de ceva timp pentru a se acomoda rigorilor din Liga 1. ”Nu este uşor să vii la o echipă şi să joci dintr-o dată ca titular şi să o faci bine. E greu să te acomodezi la noua echipă. Trebuie să înţelegi ideile antrenorului. În 3 săptămâni nu e uşor să te integrezi şi să joci cu o nouă filosofie”, a explicat Teja.
Antrenorul vicecampioanei n-a stat de vorbă cu Stoian despre acest subiect, legat de criticile patronului, dar crede că nici nu era cazul și explică și de ce. ”Nu cred că e afectat de critici. Când te critică cineva, trebuie să mergi mai departe. Nu te critică doar patronul, ci şi mass media, colegii, când ieşi cu ei la o bere, toată lumea.
Dacă se întâmplă asta, înseamnă că nu ai jucat bine. Când nu jucăm bine, ne asumăm. Dacă noi jucăm bine, toată lumea o să ne laude”, a mai spus Teja.
Etichete: adrian stoian , gigi becali , mihai teja , fcsb hermannstadt , florin tamase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții