Florin Răducioiu a reușit primul transfer la Dinamo. “Roș-albii” s-au înțeles cu un mijlocaș francez
articol scris de Digi Sport12.01.2022, 23:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florin Răducioiu (51 de ani) a reușit prima mutare din postura de team manager la Dinamo, ocupanta penultimului loc în Liga 1. Fostul atacant a facilitat transferul unui mijlocaș francez în vârstă de 21 de ani.
Balthazar Pierret, ofertat de Dinamo
Dinamo s-a înțeles cu Balthazar Pierret, care va veni în cursul zilei de joi la Bucureşti şi va semna un contract, potrivit Fanatik.
Balthazar Pierret (21 de ani), mijlocaș central, este liber de contract de la începutul anului, după despărțirea de US Boulogne, echipă din liga a treia franceză.
În acest sezon, Pierret a jucat în zece meciuri, însă în doar două dintre ele a fost integralist. Nu a reușit niciun gol și nicio pasă decisivă.
Cotat la 300.000 de euro, Balthazar Pierret a trecut și pe la Nice, dar n-a jucat decât la echipa a doua.
Pierret ar fi al patrulea transfer al iernii pentru Dinamo, după fundașii Răzvan Patriche (35 de ani), Marius Tomozei (31 de ani) și Igor Jovanovic (32 de ani).
- Dinamo este penultima clasată în Liga 1, cu 12 puncte în 21 de etape.
- Liga 1 se reia pe 21 ianuarie, cu meciul dintre FC Argeș și Dinamo, transmis în direct pe Digi Sport 1.
Etichete: liga 1 , dinamo , transfer , raducioiu , florin raducioiu , balthazar pierret
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții