Exclusiv Florin Prunea, un nou episod al ”războiului” cu cei din conducerea lui Dinamo! ”Au schimbat posturile, unii sunt șoferi acum”
articol scris de Digi Sport06.09.2020, 14:13
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florin Prunea, manager general la Dinamo în sezonul trecut, a continua atacurile la adresa conducătorilor clubului.
Florin Prunea consideră că oameni precum Bogdan Bălănescu sau Marius Iorga, rămași în club și după venirea noului acționar majoritar, ar trebui îndepărtați. De asemenea, fostul mare portar a lansat și o ironie la adresa conducătorilor lui Dinamo.
Florin Prunea, un nou atac la adresa conducătorilor de la Dinamo
”E foarte bine că sunt păstrați oamenii vechi, să se spele cu ei pe cap. Am văzut că unora le-a schimbat postul, unii sunt șoferi acum”, a declarat Florin Prunea, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Dacă discursul dur la adresa conducătorilor din vechea gardă de la Dinamo a fost păstrat, Florin Prunea a ținut să aprecieze mutările pe piața transferurilor și aducerea lui Cosmin Contra, realizate de noul acționar majoritar, Pablo Cortacero,
”E bine că se dau salarii mari, înseamnă că sunt jucători de valoare. Lucrurile arată bine, mai ales odată cu venirea lui Cosmin Contra. El nu avea dacă nu primea anumite garanții.
Cosmin este un antrenor care se respectă, nu se ducea oriunde, nu se întorcea dacă nu avea garanții solide. Sunt jucători de valoare cei aduși de Dinamo, chiar dacă sunt din liga a doua din Spania”, a transmis Florin Prunea, la Digi Sport.
Etichete: florin prunea , conducere dinamo , florin prunea bogdan balanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții