Exclusiv Florin Prunea și Marius Lăcătuș, ”vrăjiți” de același jucător: ”E din ce în ce mai bun” / ”Îmi place”
articol scris de Digi Sport20.10.2023, 23:57
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
UTA Arad a terminat la egalitate cu Rapid, 2-2 (1-2), vineri seara, pe teren propriu, la Oradea, într-un prim meci din etapa a 13-a a SuperLigii.
Oaspeţii au deschis scorul prin nigerianul Funsho Bamgboye (13), dar UTA a egalat la scurt timp, prin tânărul Rareş Pop (19). Rapid a intrat la cabine în avantaj, după ce Bamgboye a realizat dubla (45).
Prunea și Lăcătuș l-au lăudat pe Rareș Pop: ”E foarte bun” / ”Îmi place”
Olandezul Kevin Luckassen (75), fost la Rapid, a marcat golul egalării pentru arădeni, în meciul său de debut. Înainte de pauză, la scorul de 1-1, s-a petrecut cea mai controversată fază a partidei, când, potrivit invitaților de la emisiunea Digi Sport Special, ”Bătrânei Doamne” nu i-a fost validat un gol valabil.
Unul dintre remarcații partidei a fost Rareș Pop (18 ani), jucătorul ofensiv al celor de la UTA. Golul înscris în poarta Rapidului a fost al doilea al sezonului pentru tânărul fotbalist. Foștii internaționali Florin Prunea și Marius Lăcătuș au avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Pop.
”E din ce în ce mai bun. Mai trebuie să pună ceva forță, dar e foarte bun. Are mult de muncă, se vede că e fraged, dar semnele sunt foarte bune”, a declarat Florin Prunea.
”Îmi place. Chiar dacă eu am fost jucător de forță, de viteză, îmi plac foarte mult jucătorii tehnici. Din acest punct de vedere, el e un jucător foarte bun.
Nu i-ar strica ceva răutate pozitivă. Cred că e un jucător de bază la UTA pentru că are valoare, nu din cauza regulii U21”, a transmis și Marius Lăcătuș.
- 400 de mii de euro este cota de piață a lui Rareș Pop, potrivit Transfermarkt.
VIDEO Rezumat UTA Arad - Rapid 2-2
Pop este deja pe radarul formațiilor importante din SuperLigă, însă, cel puțin deocamdată, nu se gândește la transfer: ”Am semnat recent un contract, aș vrea să îl respect și vreau să stau aici cel puțin până la terminarea liceului”, a spus Rareș Pop, la începutul sezonului.
Etichete: florin prunea , marius lacatus , uta arad - rapid , rares pop
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții