Exclusiv Florin Prunea îl ştie ca nimeni altul pe Alexandru Creţu: "Acoperă trei posturi. Dar nu vine"
articol scris de Digi Sport17.05.2021, 13:40
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În urmă cu patru ani şi jumătate, Poli Iaşi accepta 100.000 de euro şi-l ceda pe Alexandru Creţu la Olimpija Ljubljana.
Acum, FCSB şi CFR se luptă pentru semnătura jucătorului, iar Becali pare să le fi luat faţa clujenilor în realizarea transferului.
Unul dintre oamenii care îl cunosc foarte bine pe Alexandru Creţu, (29 de ani,) este Florin Prunea, fostul internaţional român şi preşedinte la Poli când moldovenii au pierdut jucătorul.
Înainte ca primarul Iaşiului să decidă cedarea fotbalistului în Slovenia pentru o sumă banală, Prunea a făcut tot posibilul să păstreze jucătorul şi cerea 500.000 de euro pe el.
Prunea e sigur că dacă îl ia pe Creţu, FCSB face o afacere extraordinară. Dar nu crede în revenirea lui în Liga 1
Florin Prunea spune că echipa care îl transferă pe Creţu face o superafacere, dar că el nu crede că se va întoarce în România, mai ales după ce a avut prestaţii apreciate în Slovenia.
"Eu vorbesc cu el din când în când. Acum nu m-a sunat şi nu ştiu dacă e adevărat că s-ar duce la FCSB. Dar dacă o face, e o achiziţie foarte, foarte bună. Ce vrei mai mult de la un fotbalist decât să-ţi acopere trei posturi: fundaş central, în faţa apărării şi fundaş dreapta. Dar eu spun că nu vine. De ce s-ar întoarce dacă poate să mai joace în străinătate?!", a spus Prunea pentru Digi Sport.
Întrebat dacă ar face faţă presiunii puse de Gigi Becali şi de suporterii FCSB, Prunea nu are niciun dubiu. "Eu îl ştiu de la 19 ani şi, spun eu, îl cunosc foarte bine. Este serios şi, în plus, are doza aceea de nesimţire necesară pentru a nu fi afectat de asemenea presiuni. Nu pune la suflet problemele şi este foarte serios", a mai explicat Prunea.
Alexandru Creţu a ieşit campion al Sloveniei cu Maribor în 2019
După 7 sezoane la Poli Iaşi, Creţu a ajuns la Olimpija Ljubljana, unde a jucat un sezon şi jumătate, iar apoi a fost cumpărat de NK Maribor, la care a evoluat patru sezoane.
La Maribor, după 6 meciuri în jumătate de sezon, el a jucat 23 în al doilea, 27 în al treilea şi 20 în ultimul sezon. Slovenii nu l-au mai folosit la fel de des din momentul în care fotbalistul i-a anunţat că nu vrea să-şi prelungească înţelegerea.
- 151 de meciuri are Alexandru Creţu la Poli Iaşi
- 94 de meciuri a evoluat Creţu la Maribor, cu care a luat titlul acum doi ani
- 25 de partide a bifat Creţu la Olimpija Ljubljana
- 5 meciuri are Creţu pentru naţionala României
- 400.000 de euro este cota lui Creţu pe transfermarkt
Etichete: florin prunea , alexandru cretu , transfer alexandru cretu , cretu la fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții