Video Exclusiv Florin Prunea: "Atunci când prinzi balaurul, trebuie să-l ucizi!"
articol scris de Digi Sport23.08.2023, 10:55
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
CFR Cluj a reușit să o învingă pe Universitatea Cluj, scor 4-3, în cadrul etapei a șasea din SuperLiga României.
”Studenții” au condus cu 2-1, însă ”Feroviarii” au reușit să întoarcă scorul și să obțină toate cele trei puncte în derby-ul Ardealului.
”Atunci când prinzi balaurul trebuie să-l ucizi”. Florin Prunea, avertisment pentru U Cluj, după eșecul cu CFR
Florin Prunea s-a declarat dezamăgit de faptul că Universitatea Cluj nu a obținut măcar un punct.
Membrul ”Generației de Aur” este de părere că echipa lui Anton Petrea a practicat un joc foarte bun în prima repriză, însă cea de-a doua a fost mult mai slabă.
”Dacă făcea 3-0 U Cluj, părerea mea e că meciul era jucat. Prima repriză trebuia să fie 3-0, eu cred că este un rezultat nedrept. După repriza a doua, da, dar cred că este un rezultat nedrept pentru cu U Cluj a dominat prima repriză. Rar mi-a fost dat să o văd pe CFR dominată cum a fost acum la Cluj.
De obicei se spune că atunci când prinzi balaurul trebuie să-l ucizi, dacă nu, se ridică și vezi ce pățești”, a spus Florin Prunea, la Liga Digi Sport
Ioan Varga, convins că CFR Cluj se va bate la titlu
La scurt timp după partida de pe Cluj Arena, Ioan Varga a oferit prima reacție.
Patronul celor de la CFR s-a declarat extrem de mulțumit de jocul prestat de echipa lui Andrea Mandorlini (63 de ani).
În plus, Ioan Varga a avut de transmis și un mesaj către rivalele din SuperLiga. Milionarul este convins că echipa sa va avea un cuvânt greu de spus în acest sezon al SuperLigii României.
„Mă bucur că și 'U' Cluj și CFR Cluj au oferit un adevărat spectacol, un derby de Cluj, care a făcut cinste fotbalului românesc. CFR va crește și mai mult. Nu vreau să fac promisiuni, să mă hazardez, să spun lucruri fără acoperire, dar avem o echipă puternică, mai puternică decât anul trecut și vom avea un cuvânt greu de spus în lupta la titlu.
Le spun celorlalte rivale să nu își facă de pe acum planurile, pentru că CFR va fi acolo, se va bate la titlu și va încerca în continuare, la fel ca în derby-ul cu 'U' Cluj, să facă fotbal spectacol. Ăsta e ADN-ul pe care trebuie să îl avem toți, să facem spectacol, să dăm goluri, așa cum s-a întâmplat și în acest derby de la Cluj”, a spus Neluțu Varga, potrivit Fanatik.
VIDEO Rezumatul partidei U Cluj - CFR Cluj 3-4
Etichete: cfr cluj , u cluj , superliga , florin prunea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții