Florin Prunea a explicat de ce au ”căzut” negocierile cu U Craiova 1948: ”De acolo a picat absolut tot”
articol scris de Digi Sport31.08.2023, 08:17
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florin Prunea (55 de ani), fostul portar al echipei naționale, a fost ofertat de patronul celor de la U Craiova 1948, Adrian Mititelu (55 de ani), să preia funcția de președinte în cadrul clubului oltean.
Însă, după ce, inițial, cei doi s-ar fi înțeles, în cele din urmă, mutarea a ”picat” din cauza unei clauze contractuale.
Florin Prunea a explicat de ce au ”căzut” negocierile cu U Craiova 1948
Fostul goalkeeper a susținut că nu a apucat să ocupe nici măcar vreun moment funcția de președinte în cadrul clubului U Craiova 1948 pentru că nu s-au semnat documentele.
”N-am fost președinte niciun minut, pentru că n-am semnat documentele! Oamenii cu mine au fost corecți, din prima clipă în care am primit telefonul de la ei, ne-am întâlnit, au fost extrem de corecți. Singura problemă a fost o clauză, atât. De acolo a picat absolut tot.
Ne-am strâns mâinile într-un mod civilizat, le-am spus că telefonul meu este oricând deschis, dacă pot să-i ajut cu un sfat, se mai interesează lumea, mai au și ei nevoie de câte un sfat. În rest, ne-am strâns mâna și fiecare a luat-o pe drumul lui”, a spus Prunea, într-o intervenție la ProSport.
De asemenea, Prunea a spus, concret, care a fost momentul în care negocierile dintre cele două părți au ”picat” și a vorbit despre clauza pe care a cerut-o în contract, dar care a fost refuzată de Adrian Mititelu.
”Este vorba despre o clauză de siguranță, n-o să mai fac niciodată greșeala pe care am făcut-o la Dinamo, când m-am dus și era benzină pe foc și focul era cât casa, și aici e tot o situație similară.
Situația nu este prea plăcută după ce s-a întâmplat la ultimul meci și cu suporterii echipei, de aia aș vrea să mulțumesc suporterilor, Craiova îmi este apropiată, am câștigat ultimul event acolo, Cupa și campionatul, e orașul unde mă duc oricând cu plăcere și mă întâlnesc cu lumea”, a mai susținut Prunea.
În finalul intervenției, fostul portar al echipei naționale a ținut să le mulțumească atât fanilor echipei din Bănie, cât și conducătorilor acestuia pentru mesajele frumoase primite și interesul acordat.
”Telefoanele pe care le-am primit chiar m-au impresionat și le mulțumesc pe această cale suporterilor că m-au susținut și ei mă vedeau acolo și de abia așteptau.
Le mulțumesc pentru ofertă, rămân în relații foarte bune, Șumi (n.r. Marius Șumudică) a negociat separat, fiecare a negociat partea lui, nu ne-am întâlnit zilele astea. Dar eu, Florin Prunea, pot să spun că oamenii au fost extrem de corecți”, a mai declarat Florin Prunea.
Etichete: florin prunea , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții