Florentin Matei a dezvăluit de ce a ales să joace cu 70 pe tricou. Teja a început să râdă
09.01.2019, 23:57Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Florentin Matei (25 de ani) reprezintă singura noutate a celor de la FCSB pentru această pauză competițională, cel puțin până în prezent. Roș-albaștrii au mai obținut și semnătura lui Iulian Cristea, numai că fotbalistul, în vârstă de 24 de ani, mai are șase luni de contract cu Gaz Metan Mediaș, după care va intra în vigoare angajamentul cu roș-albaștrii.
Matei a și efectuat primul antrenament, alături de noii săi colegi, și a profitat la maximum de timpul petrecut pe teren. Așa se explică de ce, seara, ÎN DIRECT la Digi Sport, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, Gigi Becali a vorbit la superlativ de el. Înainte de ședința de pregătire, pe finalul conferinței de presă, când a făcut fotografia oficială cu noul tricou de joc pe care-l va purta la FCSB, Matei a fost întrebat de ce a ales numărul 70.
În acel moment, Florentin s-a uitat la tricou și a spus: ”Mi-a plăcut mie! Seamănă cu 10!”, a replicat, zâmbind, Matei, moment care l-a binedispus vizibil și pe Teja.
Matei a jucat, până acum, aproape peste tot cu numărul 10 pe tricou, numai că acest număr este deja antamat la FCSB de Florin Tănase. De altfel, și poziția preferată a lui Matei în teren este aceea de mijlocaș central, în spatele atacantului. Rămâne de văzut pe ce poziție îl va utiliza Teja, mai ales că în spatele lui Gnohere se află ”tripleta de aur” Dennis Man, Florin Tănase, Florinel Coman.
Florentin Matei se află la a doua experiență în tricoul formației patronate de Gigi Becali. Criticat dur de finanțatorul roș-albaștrilor în urmă cu 8 ani, la plecarea de la FCSB, Florentin Matei e conștient că lucrurile vor arăta diferit în a doua sa experiență la gruparea roș-albastră.
"La Steaua, când joci bine eşti lăudat. Când nu, eşti criticat. Ştim bine cum stau lucrurile. Am crescut la Steaua, am plecat când eram foarte tânăr. Am revenit la 25 de ani, sunt destul de matur şi pregătit să demonstrez ce pot. Nu mă tem şi nu e nicio revanşă. Eram un copil, nu eram pregătit la 17 ani să joc la Steaua. A fost un pas înainte să plec atunci în străinătate. Pot juca oriunde de la mijloc în sus, voi da tot ce-i mai bun, oriunde va fi nevoie de mine" a mai declarat Florentin Matei.
"A fost adus pentru că are calitate şi pentru că e un jucător bun. Ne trebuie creativitate de la mijloc în sus" a spus Mihai Teja despre Florentin Matei, singurul transfer realizat de FCSB până acum.
Cine este Florentin Matei, primul transfer realizat de FCSB în 2019
Florentin Matei s-a născut pe 15 aprilie 1993 la Bolintin-Vale și a fost considerat unul dintre marile talente ale fotbalului românesc. A făcut junioratul la FCSB, pentru care a evoluat și în două partide la echipa de seniori, la finalul sezonului 2009-2010.
A fost împrumutat, în sezonul 2010-2011, la Unirea Urziceni, după care a fost declarat liber de contract. A mai evoluat până acum pentru Cesena, Volyn Lutsk, HNK Rijeka, Astra Giurgiu și Al Ittihad Kalba.
Florentin Matei a jucat trei sezoane pentru Rijeka, acolo unde a câștigat și singurele trofee din carieră. Mijlocașul și-a adjudecat dubla campionat - Cupă în Croația (2016 - 2017), într-o campanie în care și-a trecut în cont și două goluri.
Cel mai prolific sezon a fost cel din 2015-2016, atunci când a înscris 8 goluri în 18 meciuri pentru Volyn Lutsk. 4 goluri a marcat și pentru Astra în stagiunea precedentă.
Etichete: gigi becali , florentin matei , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții