Flavius Stoican are o ambiție specială pentru meciul cu FCSB. “Vom vedea dacă suntem vai de capul nostru”
articol scris de Digi Sport22.01.2022, 07:46
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo București a debutat cu un eșec în 2022, la Pitești. Antrenorul “roș-albilor”, Flavius Stoican, a extras și lucruri pozitive din meciul cu FC Argeș și este motivat să obțină un rezultat pozitiv cu FCSB, în etapa următoare din Liga 1.
Dinamo poate ajunge pe ultimul loc în Liga 1
Dinamo are trei eșecuri la rând în Liga 1 și riscă să coboare pe ultimul loc al clasamentului, în funcție de rezultatul meciului CS Mioveni – Academica Clinceni.
Meciul Dinamo – FCSB e programat pe 30 ianuarie, de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 1, în etapa cu numărul 23 din Liga 1.
Partida Dinamo – FCSB se va disputa pe stadionul din "Ștefan cel Mare", în contextul în care dinamoviștii puteau să aleagă Arena Națională. Totuși, Dinamo a luat în calcul faptul că doar 30% din capacitatea arenei este disponibilă, în contextul pandemiei de coronavirus, iar costurile pentru închirierea Arenei Naționale sunt mari.
"Nu vreau să rupem norii într-un timp foarte scurt. Dar este un început bun, am văzut astăzi o echipă, nu doar jucători pe teren. S-au ajutat, au avut momente bune. Gândul meu acum este cum le refac moralul acestor băieți cu care am plecat la drum.
Până la urmă, nu este atât de important unde jucăm cu FCSB. Important este să ne ridicăm la nivelul celor de la FCSB. Am văzut și declarațiile lor, despre transferurile pe care le-am făcut, că noi suntem vai de capul nostru. Vom vedea la meciul respectiv dacă într-adevăr așa este. Ei au un nivel, au jucători de milioane de euro și este normal să fim foarte atenți", a spus Flavius Stoican, la finalul partidei de la Pitești.
VIDEO Rezumatul meciului FC Argeș - Dinamo 2-1
Clasamentul Ligii 1
Etichete: liga 1 , dinamo , fc arges , flavius stoican , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții