Suporterii lui Dinamo / Foto: Sport Pictures

Exclusiv Filmul complet al dezastrului de proporții de la Dinamo, de la telenovela vânzării clubului la greva istorică a jucătorilor

06.06.2020, 23:43
  • SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Jucătorii lui Dinamo au refuzat să joace în amicalul împotriva celor de la FC Voluntari astăzi, de la ora 18:00, din cauza restanțelor salariale de la echipă.

Jucătorii lui Dinamo n-au mai văzut un ban de luni bune. ”Asta e informația!”

Dinamo a trecut și trece printr-o perioadă dificilă din cauza datoriilor. Jucătorii sunt neplătiți, iar suporterii au încercat să strângă bani pentru a mai acoperi din ”găurile” pe care clubul pe are în buget. Cu toate acestea, elevii lui Mihalcea au preferat să-și facă publică nemulțumirea prin agest gest, iar Florin Prunea le-a dat dreptate.

”Nu sunt de acord cu gestul lor pentru că sunt fotbaliști profesioniști, dar au dreptate 400%. Cred că Dinamo va ieși ”întărită” din perioada asta, gestul ăsta ar trebui să îi unească și mai mult. Păi când conducătorul clubului câștigă 3.500 sau 4.000 de euro pe lună iar tu ești în șomaj tehnic și iei 300 de euro, cum e?”, a spus Florin Prunea, în cursul zilei de astăzi, pentru Digi Sport.

”Să ajungi în zona asta, să nu ieși la antrenament... Anul ăsta nu i s-a plătit nimănui salariul, s-au strâns niște luni. Cred că sunt motive să nu ieși la antrenament, deși nu e un meci oficial. Le-a stricat programul, da. Asta e informația, nu e una oficială. Deci doar ianuarie ar fi plătit? Totuși, sunt câteva luni importante", a comentat azi Ilie Dumitrescu la Digi Sport Special, în cadrul emisiunii Fotbal Club.

Dinamo a apelat la șomaj tehnic

Vali Lazăr a recunoscut la începutul lunii aprilie că şefii de la Dinamo i-au sunat pe jucători pentru a discuta despre intrarea în şomaj tehnic, măsură la care au apelat mai multe cluburi din România. Conform legii, aceştia primesc de la Guvern 75 la sută din contracte, dar nu mai mult de 75 la sută din salariul mediu lunar în România.

"Am vorbit la telefon cu conducerea acum 2 zile, ne-a trimis notificări pentru trimiterea în şomaj tehnic, apoi vor fi negocieri individuale pentru reducerea salariului.

Am discutat cu un avocat şi mi-a spus că nu am de ales. Dacă nu accepţi, ajungi tot la o judecată. Aş vrea să ajungem la o înţelegere bună şi pentru club şi pentru jucători, nu prea îţi convine să pierzi bani, dar nu am de ales," a declarat Vali Lazăr într-o intervenţie la emisiunea Digi Sport Special.

La începutul lunii mai, datoriile lui Dinamo au apărut în spațiul public și ajungeau la un total de 3,235,000 de euro, potrivit GSP.ro. Fanii s-au mobilizat exemplar și au strâns din cotizații și donații peste 500.000 de euro, prin intermediul programului DDB. Bineînțeles, demersul este lăudabil, dar suma este prea mică pentru a acoperi datoriile clubului. Reprezentanții fanilor au spus în repetate rânduri că așteaptă ca un om potent financiar să preia pachetul majoritar de acțiuni.

  • Suma strânsă de suporteri a contribuit decisiv la obținerea licenței pentru sezonul următor și a licenței UEFA. 

După ce negocierile cu Herminio Menendez au picat, în ”peisaj” a apărut un alt investitor spaniol care este dispus să investească la Dinamo. Juan Melero Marin ar fi dispus să investească 500.000 de euro în club, sumă cu care ar putea prelua clubul.

Cornel Dinu: ”Au fost mai mult petarde, ieșire în relief a unor așa-zise persoanlități”

"E de apreciat efortul suporterilor. Cinste lor, le apreciez gestul. Am niște rezerve, e bine să ne uităm în timp, dar efortul lor e de apreciat. E un moment de referință în fotbalul nostru, care are probleme deosebite. Soluția cu suporterii era binevenită.

Ce s-a vehiculat acum, că vor să cumpere Dinamo, au fost mai mult petarde, propagandă, ieșire în relief a unor așa-zise personalități. Nu cred că cineva e în măsură să preia Dinamo. Fanii trebuie să înțeleagă că ei nu pot decide. Ei pot avea o imagine, un cuvânt în tribună, sau când lucrurile merg rău să fluture niște batiste albe, ca în Spania.

Cert e că Dinamo e un brand care nu valorează nici în glumă 1 euro sau câteva milioane. E un brand de mare valoare dacă știi să-l pui în valoare. Știu foarte bine situația tocmai de la cei care au făcut auditul. Sunt 3-4 milioane de euro de plătit, niște datorii, dar ca să faci performanță la Dinamo trebuie să investești 8-10 milioane de euro. Cine vrea să preia trebuie să se gândească la Dinamo", a spus Cornel Dinu, la Digi Sport Special.

Comunicat PCH: ”Am plătit salarii restante și o vom face în continuare”

Fanii din programul DDB au fost luați prin surprindere de gestul jucătorilor și dau vina pe ”managementul defectuos” al clubului. În plus, aceștia așteaptă explicații de la acționarul majoritar Ionuț Negoiță.

„În ultima vreme, jucătorii lui Dinamo, neplătiți de mai multe luni, și-au pus speranța în promisiunile care au apărut, legate de vânzarea clubului și intrarea unei prime tranșe de bani din partea unui potențial investitor. Astăzi au refuzat să joace meciul amical cu Voluntari și de asemenea au refuzat să se antreneze.

Nu încurajăm sub nicio formă o astfel de atitudine, dar cine le-a făcut promisiuni jucătorilor a greșit foarte mult. Este o nouă dovadă a unui management defectuos. Jucătorii așteptau să vină cineva să le ofere explicații. Cel pe care îl așteptau la discuții este cel care deține clubul ca acționar majoritar.

Niciun patron și nicio comisie (despre care s-a tot vorbit zilele acestea) nu s-au prezentat să liniștească echipa.Singurii care au fost prezenți pentru a-i încuraja pe jucători au fost reprezentanții Programului DDB, se arată, printre altele, pe pagina de Facebook a PCH.

Etichete: dinamo , florin prunea , adrian mihalcea , amical dinamo - fc voluntari , protest dinamo


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Călin Georgescu trece pe primul loc și în diaspora

Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au fost publicate pe site-ul prezența.roaep.ro. Pe primul loc se află candidatul PSD Marcel Ciolacu, urmat de Călin Georgescu, Elena Lasconi și George Simion. 14 candidați au fost pe buletinele de vot.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Antonio Conte l-a caracterizat într-un singur cuvânt pe căpitanul naționalei din Kosovo

”Să-l dea afară”. Nu au mai rezistat, după meciul în care Ianis Hagi a fost introdus la pauză de Philippe Clement

UEFA a venit cu o precizare, după ce a dat verdictul pentru România - Kosovo: ”Rețineți”

Au apărut imaginile: ce a făcut căpitanul lui Tottenham, după ce l-a văzut pe Radu Drăgușin la finalul meciului cu City

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ȘAPTE cuvinte! Ilie Dumitrescu nu are dubii în legătură cu transferul de 5.000.000 € al lui Darius Olaru

S-a aflat! De câte puncte mai are nevoie FCSB pentru a fi 100% sigură de prezența în play-off-ul Europa League

Exclusiv ”Este o performanță extraordinară”! Remarcatul serii, după Petrolul - Dinamo

Nebunie! Andrei Rațiu e dat ca transferat la Napoli, dar Barcelona vrea să intervină: informația venită din Spania

Citeşte şi

”Trebuie să o felicităm!” Discurs plin de sinceritate, după Petrolul - Dinamo 0-1

Nemulțumirea lui Zeljko Kopic, după ce Dinamo a învins-o pe Petrolul

PEROZAna De Armas, surprinsă în ipostaze tandre cu fiul vitreg al președintelui din Cuba. Cei doi s-au sărutat pe străzile din Spania

FILM NOWNicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom Cruise: „Eu cred că minte!”

Cine este Horia Culcescu, bărbatul pe care Gigi Becali l-a împrumutat cu 2.000.000 de euro citeşte ştirea pe Prosport.ro

„N-OR DISpărea hoții”. Românul care a jucat în Premier League, mesaj postat după ce a votat citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară

Digi World

Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"

Digi Animal World

Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a ajuns la noi?!”