Video Exclusiv FCSB va juca pe un stadion plin cu Universitatea Craiova! Mihai Rotaru anunță: "Vrem spectacol"
articol scris de Digi Sport27.04.2023, 12:06
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Universitatea Craiova primește vizita celor de la FCSB, într-un duel programat duminică, 30 aprilie, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1.
Duelul dintre cele două formații va fi unul extrem de disputat, datorită locurilor ocupate în clasament. În acest moment, FCSB se situează pe poziția a treia, în timp ce Universitatea Craiova este pe patru, însă oltenii pot avansa în ierarhie, în cazul unui succes în Bănie.
"Vrem spectacol". Mihai Rotaru a anunțat câți suporteri vor fi la partida Universitatea Craiova - FCSB
Mihai Rotaru așteaptă cu nerăbdare partida cu FCSB, mai ales că Universitatea Craiova traversează un moment bun. Întrebat despre atmosfera care va fi la ora jocului, finanțatorul oltenilor a dezvăluit că arena din Bănie va fi una arhiplină, ceea ce înseamnă că elevii lui Elias Charalambous vor avea o misiune dificilă la finalul săptămânii.
- Arena Ion Oblemenco are o capacitate de 30.983 de locuri
"Vrem spectacol. Cred că vor fi coregrafii foarte frumoase în tribună. Va fi o atmosferă incendiară la ora jocului. Vom fi 30.000 pe stadion. Asta este fără dubii. Nu am situația în momentul acesta, știu că mai sunt bilete la vânzare, dar la ora meciului casa va fi închisă, la cum vedem ritmul de acum", a spus Mihai Rotaru, la Fotbal Club.
Mihai Rotaru: "Constanța nu ne-a caracterizat în ultimii 8 ani"
Pentru ambele echipe poate fi un joc decisiv, iar Mihai Rotaru a prefațat derby-ul. Patronul oltenilor a dezvăluit care a fost slăbiciunea echipei sale în ultimele sezoane.
"Întotdeauna, meciurile cu FCSB au fost extrem de importante, aprinse în ultimii 7-8 ani. Faceți un exercițiu de imaginație: noi am condus la Farul de două ori, iar dacă s-ar fi terminat așa unde eram acum, fără să mai pun meciul cu CFR, în care știți barele și ocazii peste ocazii.
Deci cu un singur meci cu Farul și cu cel cu CFR, am fi putut fi azi pe primul loc. Dar constanța nu ne-a caracterizat pe noi în ultimii 8 ani și poate aici am pierdut mult", a mai spus Mihai Rotaru.
Etichete: superliga , mihai rotaru , universitatea craiova - fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții