Exclusiv ”FCSB va juca în Ghencea! Fanii o vor asimila ca fiind Steaua”. Declarația care va stârni controverse
08.02.2020, 13:03SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Stadionul Steaua are șanse mari de a fi gata în acest an, chiar dacă nu înainte de Euro 2020. Deja a început montarea scaunelor, care vor fi roș-albastre, montate într-un sistem mozaic, precum pe Arena Națională.
Alexandru Boc, fost vicepreședinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, este convins că pe arena ultramodernă din Ghencea va evolua FCSB-ul, actuala grupare din Liga 1, așa cum de altfel a susținut și Dumitru Dragomir.
”Pe noul Ghencea va juca FCSB-ul! Deja văd că vechea galerie a Stelei (n.r. - galeria din Peluza Nord) vrea să vină lângă echipa lui Gigi Becali. În curând se va termina stadionul Ghencea și FCSB va juca acolo.
Atunci va fi asimilată de tot cartierul ca fiind Steaua, așa cum a fost înainte”, a spus Boc, prezent fiind în studioul emisiunii Digi Sport Matinal.
Anunțul lui Alexandru Boc, despre războiul FCSB - CSA Steaua. ”Nu sunt dușmani!”
Mai mult, fostul oficial al LPF-ului este convins că între FCSB și CSA Steaua va urma o împăcare istorică. ”Se vor împăca, fără discuție! Cei din vechea echipă Steaua sunt prietenii, chiar dacă unii țin cu FCSB și alții cu CSA. Nu sunt dușmani.
De ce să nu revină FCSB pe stadionul Ghencea? E făcut din bani publici. Poate să joace oricine dă bani”, a mai spus Boc, la Digi Sport.
Etichete: stadion steaua , alexandru boc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții