FCSB va face cerere pentru a juca în Ghencea! MM Stoica: ”E jenant, e strigător la cer să mergem cu acest non-sens!”
articol scris de Digi Sport15.07.2021, 18:04
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB va începe noul sezon al Ligii 1 pe terenul celor de la FC Botoșani, azi, de la 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, după care va urma duelul cu Universitatea Craiova, din etapa a doua, duminică, 25 iulie, pe Arena Națională.
Galerie Foto
FCSB va face cerere pentru a juca în Ghencea! MM Stoica: ”Echipa la care am activat a făcut performanțe!”
MM Stoica, managerul general al roș-albaștrilor, a spus că nu mai vrea ca FCSB să plece din București pentru a disputa meciurile de acasă, motiv pentru care s-a făcut deja cerere oficială și pentru Stadionul Arcul de Triumf. Meme a mai precizat că vor face cerere și pentru Stadionul Steaua.
”Am făcut cerere pentru a juca pe Arcul de Triumf, așteptăm răspuns. N-am făcut la Ghencea, dar probabil că o vom face. Ați văzut, mesajul este pacifist, nu are rost să ne certăm cu nimeni.
Dacă oamenii vor într-adevăr să facă bani cu stadionul, nu doar să fie o gaură la buget, la fel cum este echipa de fotbal... Echipa la care am activat a făcut performanțe în Ghencea!”, a spus MM Stoica, în cadrul unei conferințe de presă.
MM Stoica cere ca vinovații să plătească pentru ce s-a întâmplat la Stadionul Steaua
Oficialul vicecampioanei Ligii 1 reclamă și starea în care se afla arena din Ghencea înainte de a fi reconstruită din temelii de către CNI. În plus, Meme susține că nu este în regulă ca Armata Română să dețină o echipă de fotbal.
”Noi am numit Ghencea 'Templul fotbalului românesc'! Cine spune altceva, că ar fi avut ideea asta, noi am.... A intrat și Chipirliu în istorie, că e primul jucător care a.... marcat pe noua arenă, dar este jenant, este strigător la cer să mergem în continuare cu acest non-sens.
Armata trebuie să facă altceva. Ideea este că dacă cineva își permite să facă un stadion din bugetul nostru și stadionul să intre în paragină pentru că refuza cineva să plătească o sumă consistentă pentru a-l folosi în scopul pentru care a fost construit, trebuie să răspundă în fața celor abilitați!”, a mai spus MM Stoica.
Etichete: mm stoica , stadion steaua , meciuri fcsb , razboi csa steaua fcsb , fcsb stadion steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții