FCSB și-a stabilit primul amical din 2019. Mihai Teja, debut împotriva unei foste semifinaliste de Liga Campionilor
02.01.2019, 19:58SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mihai Teja va avea parte de un debut de foc pe banca roș-albaștrilor. FCSB și-a stabilit primul amical din 2019. Vicecampioana României va întâlni Dinamo Kiev pe 23 ianuarie, în cantonamentul din Spania.
FCSB se va reuni sub comanda lui Mihai Teja pe 8 ianuarie, atunci când va avea loc vizita medicală. Roș-albaștrii vor efectua o ședință de pregătire pe 9 ianuarie, iar pe 10 ianuarie vor pleca în Spania, la Costa del Sol. Primul amical confirmat al celor de la FCSB este împotriva lui Dinamo Kiev.
Informația a fost confirmată de pagina oficială de facebook a fostei semifinaliste din Liga Campionilor. După meciul cu FCSB, Dinamo Kiev va întâlni Sparta Praga. Meciul cu echipa la care joacă Nicolae Stanciu, Alexandru Chipciu, Florin Niță și Bogdan Vătăjelu este programat pe 26 ianuarie.
Dunărea Călărași - FCSB, primul meci oficial pentru Mihai Teja
După 21 de etape disputate în Liga 1, FCSB se află pe poziția secundă, cu 40 de puncte, la 6 lungimi în spatele liderului CFR Cluj. Primul meci oficial din 2019 pentru echipa lui Mihai Teja va fi împotriva Dunării Călăraşi, sâmbătă, 2 februarie, în etapa a 22-a a Ligii 1. Duelul va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro
Etichete: mihai teja , amical fcsb , fcsb dinamo kiev , debut mihai teja
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții