FCSB revine în Ghencea după mai bine de opt ani! Ultimul meci jucat pe stadionul Steaua
articol scris de Digi Sport11.07.2023, 16:33
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
FCSB revine în Ghencea pentru derby-ul cu Dinamo, care se va disputa pe 22 iulie, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1.
Așa cum Digi Sport te-a informat, Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, a semnat documentul și FCSB va organiza meciul cu Dinamo se stadionul Steaua.
FCSB, revenire în Ghencea după mai bine de opt ani
FCSB va juca din nou un meci pe stadionul din Ghencea după o pauză de peste opt ani. În această perioadă, clubul și-a schimbat numele din Steaua în FCSB, iar în Bulevardul Ghencea vechiul stadion a fost dărâmat și construit altul.
Ultimul meci disputat de clubul lui Gigi Becali în Ghencea este un FCSB - Viitorul 4-1 din 22 martie 2015, cu goluri marcate de Cristi Tănase, autorul unei ”duble”, Raul Rusescu, George Țucudean și, de partea cealaltă, Nelson Bonilla.
Galerie Foto
La finalul ultimului sezon în care a jucat meciuri în Ghencea, FCSB a câștigat titlul.
Fanii CSA Steaua protestează
Gigi Becali, patronul de la FCSB, anticipa de acum aproximativ două săptămâni că meciul cu Dinamo, care nu poate fi organizat pe Arena Națională, din cauza unor concerte, se va disputa pe stadionul din Ghencea și se baza pe sprijinul premierului Marcel Ciolacu, ceea ce a dus la un protest masiv al suporterilor CSA Steaua.
În multe orașe din țară, dar și în Bulgaria, suporterii Stelei și cei apropiați lor au afișat mesaje prin care arată că nu sunt de acord ca FCSB să joace în Ghencea.
Galerie Foto
Etichete: ghencea , stadionul steaua , fcsb - dinamo , fcsb ghencea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții