Florin Tănase a înscris două goluri pentru FCSB în derby-ul cu Rapid / Foto: Sport Pictures

Video FCSB - Rapid 3-1. Final incendiar de partidă pe Arena Națională

articol scris de Digi Sport
15.12.2021, 22:32
  • SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1

  • SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1

FCSB a câștigat cu 3-1 derby-ul cu Rapid din etapa 20 din Liga 1, după un meci absolut incendiar, desfășurat într-o atmosferă splendidă creată de suporterii celor două formații.

La câteva minute după fluierul de start, jocul a fost întrerupt pentru câteva minute, după ce suporterii celor două tabere au aruncat cu materiale pirotehnice în teren.

Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICI

FCSB - Rapid 3-1. Final incendiar de partidă pe Arena Națională

Prima ocazie importantă le-a aparținut celor de la FCSB, în minutul 10, atunci când Șut a ajuns la o centrare în careu și a trimis cu capul puțin pe lângă poartă.

Roș-albaștrii au deschis scorul în minutul 14, prin Florin Tănase. Olaru a încercat să înscrie din afara careului, Moldovan a intervenit superb, dar balonul a fost respins la picioarele lui Tănase care a înscris din fața porții.

Belu-Iordache i-a pasat în careu lui Sefer care a driblat și a expediat primul șut la poartă al giuleștenilor. Andrei Vlad a reținut fără dificultăți. Giuleștenii au mai avut o ocazie importantă în minutul 32, atunci când Marzouk a expediat o centrare perfectă din flancul stâng, Belu Iordache s-a aflat la primire, dar a trimis în plasa laterală.

Câteva minute mai târziu, Stahl a dezmembrat de unul singur defensiva roș-albastră, i-a pasat lui Rareș Ilie care a prelungește pentru Sefer. Acesta a șutat foarte bine, dar Andrei Vlad a avut o intervenție superbă.

Budescu a trimis periculos la poartă din lovitură liberă în minutul 42, dar Moldovan a avut o intervenție foarte bună.

Istvan Kovacs a acordat lovitură de la unsprezece metri celor de la Rapid, după ce Săpunaru a fost faultat în careu de Radunovic. Tot Săpunaru este cel care a transformat penalty-ul.

Pe finalul partidei, roș-albaștrii s-au descătușat. Kovacs a dictat penalty pentru roș-albaștri după un fault comis de Săpunaru asupra lui Ianis Stoica în interiorul careului. Florin Tănase l-a învins pentru a doua oară pe Moldovan.

După doar câteva minute, FCSB a înscris din nou prin Ianis Stoica. Keșeru a expediat un șut superb de la distanță care a lovit bara transversală. Balonul a ajuns la Stoica în fața porții care l-a executat pe Moldovan.

VIDEO Rezumatul partidei FCSB - Rapid 3-1


Știre inițială:

FCSB - Rapid 3-1. Final incendiar de partidă pe Arena Națională

Trupa lui Toni Petrea a obținut 43 de victorii în fața vișiniilor, 41 de partide s-au încheiat la egalitate, iar Rapidul s-a impus în 29 de rânduri.

Duelul din această etapă este deosebit de important pentru ambele echipe. FCSB caută victoria pentru a-și prelungi seria excelentă de succese, pentru a răzbuna înfrângerea din tur, dar, poate cel mai important, pentru a nu pierde contactul cu CFR Cluj, care are opt puncte diferență în fruntea Ligii 1.

De partea cealaltă, Rapid are un parcurs la care nici cei mai optimiști fani nu visau la începutul campionatului. Pe locul 5 înaintea jocului, cu 31 de puncte, la 12 în urma adversarei de astăzi, giuleștenii luptă pentru un loc de play-off.

Florin Tănase este cel mai bun marcator al FCSB-ului, cu 7 reușite, în timp ce Adrian Bălan, cu șase goluri, este golgheterul Rapidului.

  • Primul meci dintre cele două echipe: 04.12.1947 - ASA Bucureşti (Coloman Braun Bogdan) - CFR Bucureşti (Francisc Ronnay) 0-1 (Ion Lungu)
  • Ultima victorie a FCSB-ului în faţa giuleştenilor: 26.07.2014 - Rapid (I. Ganea) - Steaua (Gâlcă) 1-3 (Pancu 24 / Keşeru 28, Ad. Popa 67, Chipciu 73)

FCSB - Rapid | LIVE VIDEO, ora 20:30, pe Digi Sport 1. Declarații

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a anunțat că sunt așteptați aproximativ 20.000 de suporteri la derby, număr în care intră și fanii echipei Rapid.

Avem estimări bune, cred că vor fi peste 20.000 de spectatori. Sperăm că vom obține un rezultat bun și să fie un spectacol de calitate. Dacă tot vin oamenii la zero grade, măcar să plece cu temperatura corpului ridicată”, a declarat Mihai Stoica.

Antrenorul celor de la Rapid, Mihai Iosif, a declarat că nu a reușit să recupereze fizic niciun jucător față de partida cu FC Argeș. În victoria contra piteștenilor, giuleștenii au avut pe banca de rezervă o serie de fotbaliști foarte tineri, de până în 19 ani: Alexandru Despa, Luca Florică, Cristian Ignat, Rareș Ilie, Ștefan Pănoiu sau Ciprian Popescu.

Cel mai probabil, Mihai Iosif va apela la aceștia și-n duelul cu FCSB. Tinerii au misiunea dificilă de a-i înlocui pe experimentații Dragoș Grigore, Cătălin Hlistei, Alexandru Ioniță, Nicolae Carnat sau Saifeddine Alami.

Suntem pregătiți, am avut două zile de pauză, sper că jucătorii sunt refăcuți și putem aborda meciul la victorie. La un asemenea joc, nu trebuie să mai motivezi echipa cu vreun rezultat nefavorabil înregistrat în tur.

Avem obiectivele noastre, trebuie să câștigăm fiecare joc, asta este motivația. E o echipă bună, chiar dacă e nou promovată, a demonstrat că poate juca, că poate face față Ligii 1 și că are șanse la play-off”, a declarat Toni Petrea.

FCSB - Rapid | LIVE VIDEO, ora 20:30, pe Digi Sport 1. Echipe probabile

  • FCSB: Vlad - Crețu, Vinicius, Miron, Radunovic - Olaru, Șut, Tănase - Cordea, Keșeru, Oct. Popescu
  • Rapid: Moldovan - Belu, Săpunaru, Dandea, Morais - Crepulja, Albu - Stahl, Sefer, Ilie - Bălan

Etichete: derby liga 1 , etapa 20 liga 1 , toni petrea , fcsb - rapid , mihai iosif


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte

Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de președinte al României. Fostul șef al statului a participat la slujba de duminică de la Biserica Catolică din Sibiu. Acesta a fost însoțit de Carmen Iohannis și de agentul SPP. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Italienii s-au convins de Florinel Coman, după Atalanta - Cagliari

Nici nu vrea să audă! Decizia luată de Simona Halep, la mai puțin de două săptămâni de la retragerea din tenis

Reacția lui Dan Petrescu, după ce Răzvan Lucescu a spus că FCSB a obținut o "victorie falsă" cu PAOK

Lovitură de proporții: acord cu Xabi Alonso

Procesul "sărutului forţat" s-a încheiat. Procurorii au cerut doi ani și jumătate de închisoare

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Score Poli Iași - CFR Cluj 1-1, ACUM, pe Digi Sport 1. În 10 oameni, gazdele au egalat!

E pe picior de plecare de la Rapid! Ce a spus Șumudică despre jucătorul dat afară din lot

Ce au scris scoțienii despre Ianis Hagi, după meciul în care a provocat două autogoluri

N-a mai rezistat! Șumudică i-a răspuns lui Chipciu, după discursul care a făcut înconjurul României

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZ„Sunt tatuată pe 90% din corp. Lumea mă judecă, dar asta nu mă face o mamă rea”. A fost dată afară din restaurante din cauza tatuajelor

FILM NOWSalma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3 milioane de like-uri s-au strâns în timp record

„Ce faci, mă?!”. Florin Tănase, reacție nervoasă la adresa unui suporter care voia să facă o poză cu el citeşte ştirea pe Prosport.ro

„A avut momente de declin. Este ceva psihologic”. Antrenorul lui Dennis Man, anunț despre jucătorul român citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Digi World

Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme

Digi Animal World

Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik Tok