Video FCSB - Rapid 1-2. Derby superb pe Arena Națională! Roș-albaștrii au avut un gol anulat pe final de meci
articol scris de Digi Sport05.11.2023, 21:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a pierdut derby-ul de pe teren propriu cu Rapid, scor 1-2, în etapa cu numărul 15 a SuperLigii.
Băluță putea deschide scorul în minutul 8, însă a ales să finalizeze ocazia cu un procedeu dificil, iar Moldovan a reținut fără probleme.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIFCSB - Rapid 1-2. Derby cu goluri superbe pe Arena Națională! Roș-albaștrii au avut un gol anulat pe final de meci
Rapid a deschis scorul în minutul 39, printr-o acțiune individuală de excepție a lui Papeau. Două minute mai târziu, Băluță putea restabili egalitatea, însă lovitura sa de cap s-a dus în bară.
Peste alte cinci minute, Iacob a dublat avantajul giuleștenilor tot cu un gol superb, de această dată din voleu.
Vicecampioana României a forțat golul după pauză și a reușit să îl înscrie în minutul 65, prin Dawa, care l-a învins pe Moldovan cu o lovitură de cap.
La câteva secunde după ce Rapid a reluat de la centru, Funsho a avut o ocazie mare, dar Târnovanu a respins în lateral.
În minutul 85, Șut a restabilit egalitatea, însă tușierul a semnalizat offside, iar cei din cabina VAR au confirmat că Rotariu s-a aflat în poziție neregulamentară.
În urma acestui rezultat, FCSB a rămas pe primul loc, cu 31 de puncte, însă poate fi depășită de CFR, care e la un punct în spate, dar are un meci disputat în minus. De cealaltă parte, Rapid a rămas pe locul al treilea, cu 29 de puncte.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - Rapid 1-2:
FCSB - Rapid, LIVE VIDEO, 20:30, Digi Sport 1. Derby pe Arena Națională
Meciul a stârnit un interes uriaș, astfel că recordul de asistență la un meci din SuperLigă din acest sezon va fi ”spulberat”!
Clubul organizator, FCSB, se așteaptă ca la ora meciului pe Arena Națională să fie peste 40.000 de spectatori.
Acum, recordul de asistență pentru acest sezon este deținut de meciul FCSB - CFR Cluj 1-0, din Ghencea, la care au asistat 28.519 spectatori.
Podiumul unui astfel de clasament este completat de ”U” Cluj - CFR Cluj, cu 22.614 oameni în tribune, și FCSB - Universitatea Craiova, disputat tot în Ghencea, la care au asistat 21.304 spectatori.
În sezonul trecut, FCSB și Rapid s-au întâlnit de patru ori, de două ori în cadrul sezonulu regulat și de două ori în play-off. Giuleștenii s-au impus de trei ori (2-0, 1-0 și 5-1), în timp ce FCSB s-a impus o dată (3-1.
Înaintea meciului direct din etapa a 15-a a SuperLigii, FCSB este lider în clasament, cu 31 de puncte, în timp ce Rapid se află pe locul trei, cu 26 de puncte.
Derby-ul dintre FCSB și Rapid va fi arbitrat de Sebastian Colțescu, iar în camera VAR se va afla Ovidiu Hațegan.
Clasament SuperLiga
Ce a spus Elias Charalambous despre meciul cu Rapid
Pentru prima dată în ultimele două luni, FCSB va avea tot lotul la dispoziție pentru un meci. Astfel, în derby-ul cu Rapid, Elias Charalambous poate conta inclusiv pe Florinel Coman și Vlad Chiricheș, care au fost accidentați în ultima perioadă.
Antrenorul cipriot a vorbit despre cei doi în cadrul conferinței de presă care a avut loc sâmbătă, la baza sportivă de la Berceni.
"(n.r. despre Florinel Coman și Vlad Chiricheș) Se antrenează cu echipa, 100%. Cu siguranță (n.r. vor juca duminică). Toți jucătorii care se antrenează și sunt pregătiți au șansa să fie în primul '11'. Nu avem accidentați", a declarat Elias Charalambous.
Cristiano Bergodi, pus pe glume înaintea meciului cu FCSB
Înaintea meciului cu FCSB, Cristiano Bergodi a glumit pe seama lui Gigi Becali (65 de ani), patronul celor de la FCSB, care a anunțat în mai multe rânduri echipa de start a formației sale cu câteva zile înainte de ora meciului.
”Dacă noi avem surprize? Noi nu surprindem pe nimeni. Din contră, ei au mulți jucători care se plimbă, după o repriză, două meciuri. Se schimbă mult jucătorii. Nu se știe cine va juca. Dar vom aștepta ca domnul Becali, care vorbește la televizor, să ne dea primul 11. Am glumit un pic, pentru a detensiona atmosfera.
Coman nu știu dacă va juca, că a fost accidentat. Nu că sunt arogant, analizăm. Nu știi cum gândește antrenorul. Și ei știu cum vom juca noi.
Am auzit că a zis: 'Spune-i lui Bergodi că jucăm așa'. Se știe acolo, afli ceva când vorbește domnul Becali. Sincer, fără glume, mie îmi place ca noi să avem o identitate de joc”, a spus Cristiano Bergodi, înaintea meciului cu FCSB.
Etichete: cristiano bergodi , elias charalambous , fcsb - rapid , video fcsb rapid , clasament superliga , etapa 15 superliga , derby fcsb rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții