FCSB, program de "foc" în luna octombrie! Trei meciuri în Conference League și cinci în Liga 1 pentru elevii lui Dică
articol scris de Digi Sport24.09.2022, 08:26
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB nu traversează cel mai bun moment, iar bucureștenii au șase meciuri consecutive fără victorie în toate competițiile.
FCSB, program de "foc" în luna octombrie! Trei meciuri în Conference League și cinci în Liga 1 pentru elevii lui Dică
Formația roș-albastră este pe locul 14 în Liga 1 și pe poziția a treia în grupele Conference League, departe de așteptările celor din club. Mai mult, FCSB va avea parte de un program intens în luna octombrie, iar trupa condusă de Nicolae Dică va disputa nu mai puțin de opt meciuri în 27 de zile.
- 2 octombrie - FC Argeș (acasă)
- 6 octombrie - Silkeborg (deplasare)
- 9 octombrie - Petrolul (deplasare)
- 13 octombrie - Sileborg (acasă)
- 15 octombrie - UTA Arad (acasă)
- 22 octombrie - Sepsi (deplasare)
- 27 octombrie - Anderlecht (deplasare)
- 29 octombrie - U Cluj (deplasare)
Program FCSB în grupele Conference League:
- Etapa 1: 8 septembrie, 22:00: West Ham - FCSB 3-1
- Etapa 2: 15 septembrie, 22:00: FCSB - Anderlecht 1-1
- Etapa 3: 6 octombrie, 19:45: Silkeborg - FCSB
- Etapa 4: 13 octombrie, 22:00: FCSB - Silkeborg
- Etapa 5: 27 octombrie, 19:45: Anderlecht - FCSB
- Etapa 6: 3 noiembrie, 22:00: FCSB - West Ham
Calculele lui Nicolae Dică
În ciuda parcursului modest din actualul sezon de Liga 1, Nicolae Dică (42 de ani) rămâne optimist. Antrenorul FCSB-ului a transmis că e încrezător că intrarea în play-off nu va fi o problemă.
Mai mult, Nicolae Dică a făcut un ”pariu” curajos și a transmis că FCSB va intra cu 55 de puncte în play-off, adică va obține măcar 47 de puncte din cele 21 de meciuri rămase de disputat.
”Mai avem 21 de etape de jucat, mi-am făcut un calcul. Ca să fim în zona de play-off, trebuie să avem 12 victorii. Până acum s-a intrat cam cu 45 de puncte în play-off, dar cred că anul ăsta se va intra cu mai puțin, pentru că echipele care sperau la play-off au pierdut multe puncte.
Eu îmi doresc mai multe puncte. Eu cred că vom intra cu mai multe puncte. Până acum, echipa de pe primul loc a intrat cu 62-65 de puncte. Eu cred că vom intra cu 55 de puncte”, a spus Nicolae Dică, la Digi Sport Special.
Etichete: liga 1 , fcsb , program fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții