News Alert FCSB mai vrea un fundaș central: negociază cu Paulo Vinicius, de patru ori campion cu CFR Cluj în Liga 1!
articol scris de Digi Sport23.07.2021, 10:34
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB a câștigat primul meci cu Șahtior Karagandy, scor 1-0, din turul doi preliminar al Conference League, dar roș-albaștrii tot au arătat carențe în axul central al defensivei.
Gigi Becali, după ce l-a luat pe Andrei Dumiter, de la Sepsi, mai vrea să mai facă un transfer, dar un fundaș central și se pare că a pus ochii pe Vinicius.
Paulo Vinicius, ajuns la 36 de ani, este liber de contract, după ce conducerea celor de la CFR Cluj nu a mai dorit să-i facă o nouă propunere. Fundașul central brazilian are patru titluri la rând în Liga 1 cu gruparea din Gruia, fiind om de bază acolo în toată perioada.
Cum fotbalistul nu a semnat până acum cu nimeni, și cum negocierile pentru Branislav Ninaj (27 de ani), de la Sepsi, par a fi intrat în impas, se pare că milionarul din Pipera s-ar fi reorientat spre Vinicius, susține GSP.ro.
De la "Ne-am înțeles și cu Ninaj", la "Despre el nici nu pot să vorbesc". Patronul lui Sepsi, răspuns pentru Becali
"Când ne-am înțeles cu Dumiter, ne-am înțeles și cu Ninaj. El vrea să vină la FCCB, dar poate cei de la Sepsi nu-l lasă", a spus Gigi Becali la Liga Digi Sport.
De ce nu a mai ajuns Ninaj la FCSB
Patronul covăsnenilor a confirmat, la Fotbal Club, că echipa sa nu mai poate să lase niciun jucător să plece. Cu toate acestea, Laszlo Dioszegi e convins că oricine are "prețul corect".
"Despre Ninaj nici nu pot să vorbesc. Din păcate, în defensivă stăm destul de rău. E și accidentat și revine peste două-trei săptămâni, dar noi nu vrem să-l vindem în nciun caz.
Se poate întâmpla orice. Noi nu suntem un club mare, să avem bani, de exemplu 5 milioane de euro. Dacă ni se oferă un preț care este ceva bun, nu pot să spun că nu săm la discuții.
Dar în momentul de față, noi nu mai avem niciun jucător de vânzare. Noi vrem să avem rezultate. Dacă vindem jumătate de echipă, nu mai avem de unde să ne așteptăm la rezultate", a spus Dioszegi la Fotbal Club.
Etichete: gigi becali , transferuri fcsb , paulo vinicius , andrei dumiter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții