FCSB, lovită de COVID-19! Doi jucători, testați pozitiv înainte de meciul cu U Craiova 1948. Despre cine ar fi vorba
articol scris de Digi Sport06.02.2022, 13:31
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB urmează să primească vizita celor de la U Craiova 1948 în această seară, de la 19:55, în DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE TEXT și VIDEO pe www.digisport.ro.
Gruparea bucureșteană urmează să fie fără antrenorul Toni Petrea, aflat în izolare după ce s-a infectat cu SARS-COV2, iar pe lângă tehnician, și doi jucătorii sunt în aceeași situație.
FCSB, fără 2 jucători la meciul cu U Craiova 1948
FCSB urmează să aibă un meci dificil contra celor de la U Craiova 1948, chiar dacă situația trupei oltene din clasament nu este una fantastică.
Trupa lui Nicolo Napoli vine după victoria cu FC Argeș, 1-0, iar presiunea o să fie pe umerii fotbaliștilor gazdă, având în vedere că CFR Cluj s-a încurcat din nou.
FCSB urmează să nu aibă contribuția a doi jucători, Conform Prosport, aceștia ar fi Ovidiu Perianu și Ștefan Târnovanu.
În actuala stagiune, ambii au fost mai degrabă folosiți sporadic de trupa bucureșteană, iar pierderea lor pentru partida cu U Craiova 1948 ar afecta doar punctul de vedere al opțiunilor avute la dispoziție de Mihai Pintilii, nu neapărat din punct de vedere al valorii individuale.
Toni Petrea, depistat pozitiv
Conferința de presă de dinaintea partidei pe care FCSB o va juca contra celor de la U Craiova 1948 s-a desfășurat fără antrenorul Toni Petrea.
Reprezentanții grupării bucureștene au anunțat că tehnicianul a fost depistat pozitiv joi, iar ca atare urmează să fie absent din programul echipei.
Momentan, nu se știe dacă Toni Petrea este vaccinat. În cazul în care s-a imunizat, antrenorul celor de la FCSB poate ieși din carantină după 5 zile.
Dacă nu a făcut vaccinul, tehnicianul va absenta 10 zile din programul formației sale și urmează să rateze și partida de la mijlocul săptămânii, contra celor de la Academica Clinceni.
Locul lui Toni Petrea pe bancă o să fie luat de Mihai Pintilii.
Etichete: fcsb , u craiova 1948 , stefan tarnovanu , ovidiu perianu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții