FCSB, în căutare de fundaș central: ce spune varianta de rezervă a lui Gigi Becali
articol scris de Digi Sport07.06.2023, 12:30
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
FCSB, gruparea patronată de Gigi Becali (64 de ani), este în căutare de fundași centrali, după ce s-a despărțit deja de Iulian Cristea (28 de ani) și Joonas Tamm (31 de ani).
În cazul în care ”pista” Chiricheș cade, Gigi Becali vede o variantă în Igor Armaș (35 de ani), căpitanul celor de la FC Voluntari.
Ce spune Igor Armaș despre o trecere la FCSB
Gigi Becali a început deja să ”culeagă” informații de la persoane din anturajul fotbalistului moldovean, din informațiile digisport.ro, pentru a fi convins că Igor Armaș ar putea fi o variantă bună pentru formația sa.
Momentan, cei de la FCSB nu au intrat în contact și cu jucătorul. Igor Armaș a evitat să vorbească despre o trecere la gruparea ”roș-albastră”.
”Eu am contract cu Voluntari și nu am discutat cu nimeni până acum. Repet, sunt un jucător aflat sub contract, asta este tot ce pot să spun”, a spus Igor Armaș, potrivit ProSport.
- 400 de mii de euro este cota de piață a lui Armaș, potrivit Transfermarkt. Jucătorul din Republica Moldova a bifat 41 de meciuri în acest sezon.
După ce a ratat un penalty în barajul pierdut de ilfoveni în fața celor de la U Craiova 1948, Armaș a lăsat să se înțeleagă că e gata să se despartă de FC Voluntari în această vară, după 5 ani petrecuți la clubul de lângă București.
Etichete: transfer fcsb , igor armas , igor armas fcsb , igor armas voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții