FCSB a găsit rapid înlocuitor pentru Ștefan Târnovanu. "Dacă va da totul, nu va mai ieși din echipă"
articol scris de Digi Sport08.08.2022, 13:16
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (64 de ani), finanțatorul FCSB-ului, a anunțat că pe numele portarului Ștefan Târnovanu (22 de ani) a sosit o ofertă de transfer în valoare de 5 milioane de euro.
Andrei Vlad va apăra poarta FCSB-ului, în cazul plecării lui Ștefan Târnovanu
Becali a declarat că este tentat să-l cedeze pe portarul ajuns la FCSB în 2020. Locul său în poartă va fi luat de Andrei Vlad (23 de ani).
Portarul adus de la Universitatea Craiova în vara lui 2017 a intrat în dizgrația patronului în sezonul trecut, iar de atunci nu a mai jucat în niciun meci oficial.
Trecut pe banca de rezerve la FCSB, după ce în campionatul trecut a gafat la un meci cu FC Argeș, scor 0-1, Andrei Vlad are acum șansa de a reveni între buturi.
În cazul vânzării lui Ștefan Târnovanu, în poarta FCSB-ului va reveni Andrei Vlad. Al treilea portar din lotul lui Nicolae Dică este Răzvan Ducan (21 de ani).
Nicolae Dică: "Andrei Vlad trebuie să fie pregătit!"
Antrenorul Nicolae Dică a confirmat că Andrei Vlad va intra între buturile roș-albaștrilor, în cazul în care Ștefan Târnovanu va pleca. Goalkeeper-ul de 22 de ani are oferte din Portugalia, Franța și Italia.
"Orice jucător trebuie să fie pregătit. Asta le transmit jucătorilor. Că intră 5 minute, 10 minute, 90 de minute, orice jucător trebuie să fie pregătit oricând. Să fie pregătit să intre. El (n.r. Andrei Vlad) se antrenează normal, este un jucător profesionist.
Este normal să fie dezamăgit sau supărat că nu apără, altfel nu ar fi normal dacă nu ar fi supărat. Nu arată acest lucru, dar este clar că e supărat. Se antrenează 100% în fiecare zi şi îşi aşteaptă momentul. Cum Târnovanu şi-a aşteptat momentul, aşa şi el. Dacă el va intra pe teren şi va da totul, nu va mai ieşi din echipă”, a declarat Nicolae Dică.
Gigi Becali are ofertă pentru Ștefan Târnovanu
Gigi Becali a dezvăluit, în direct la Fotbal Club, că are o ofertă de 5 milioane de euro pentru Ștefan Târnovanu.
"Am și o ofertă de 5 milioane pentru Târnovanu, deja a venit. De la două milioane, au zis: 'domnule, îl dai cu 3? Nu? Îl dai cu 4? Nu? Dar cât vrei?' 'Zece!' Nu dau oamenii zece.
După 3 zile au venit acum și zic: 'Uite, il dai cu 5?' Sunt două echipe care îl vor, una din Portugalia și una din Franța. Domnule, vin să negocieze la 5 milioane. Acum stai să vedem.
Păi, la 5 milioane, mă mai interesează pe mine cine apără? Mă duc eu în poartă. E adevărat, Târnovanu e portar de viitor, dar sunt 5 milioane, totuși, nu pot nici eu să rezist așa", a spus Gigi Beacali, la Fotbal Club.
Etichete: transferuri fcsb , andrei vlad , jucatori fcsb , stefan tarnovanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții