FCSB este cea mai faultată echipă din Liga 1. Cine se află la polul opus și liderul din clasamentul ”durilor”
articol scris de Digi Sport23.02.2023, 14:57
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CIES Football Observatory a realizat o analiză pentru a arăta cine sunt echipele care faultează cel mai mult și formațiile care suferă cele mai multe faulturi.
Pe baza datelor InStat și WyScout, pentru România a rezultat că FCSB este echipa ai cărei jucători suferă cele mai multe faulturi. Este vorba despre o medie de 13.6 faulturi suferite per meci.
FCSB este cea mai faultată echipă din Liga 1. UTA Arad, cea mai dură formație
Podiumul unui astfel de clasament inedit este completat de Farul, medie de 13 faulturi suferite per meci, și FC Botoșani, 12.7 faulturi.
În celălalt clasament, al echipelor cu cele mai multe faulturi comise, lider este UTA Arad, cu o medie de 14.2 faulturi comise în fiecare meci, urmată de Universitatea Craiova, 13.5 faulturi, și FC Botoșani, 13.4 faulturi.
La polul opus, Petrolul este și echipa cu cele mai puține faulturi suferite, medie de 10.1, și formație care comite cele mai puține faulturi din Liga 1, medie de 10.8.
Situația generală
Au fost analizate 52 de campionate, atât din Europa, cât și din afara ”Bătrânului Continent”. Din cele 52 de ligi analizate, echipa cu cele multe faulturi suferite per meci a ieșit Apoel FC, din Cipru, cu o medie de 18.6 faulturi suferite per meci.
În clasamentul celor mai dure echipe, lider este Vilafranquese, divizionară secundă din Portugalia, cu 18.2 faulturi comise per meci.
Etichete: statistici liga 1 , fault , cies
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții