Video FCSB - Craiova | Pigliacelli, gesturi precum Dele Alli după ce a înscris primul gol din carieră într-un meci oficial
24.02.2019, 21:33Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
VIDEO FCSB - U Craiova 3-2. Portarul Mirko Pigliacelli a înscris primul gol oficial din carieră la seniori în derby-ul dintre FCSB şi U Craiova, de pe Arena Naţională, câştigat cu 3-2 de gazde.
Goalkeeperul italian şi-a asumat responsabilitatea executării loviturii de la 11 metri, la scorul de 0-1, şi a transformat cu siguranţă pentru olteni.
Pigliacelli a împrumutat nu doar execuţiile, ci şi gesturile unora dintre marii atacanţi ai lumii.
La finalul primei reprize, italianul a imitat mişcările pe care le face fotbalistul lui Tottenham, Dele Alli, după golurile înscrise: şi-a pus mâna în dreptul ochiului în faţa galeriei Craiovei.
VIDEO GESTURILE LUI PIGLIACELLI
Pigliacelli a executat lovitura de la 11 metri după ce a oferit o pasă de gol într-un alt derby, cu CFR Cluj, şi a afirmat apoi că şi-ar dori să şi înscrie, după ce a reuşit un assist.
Portarul în vârstă de 25 de ani se află în Bănie din 2018, atunci când a fost adus din liga a doua italiană, de la Pro Vercelli.
28 de meciuri a jucat Mirko Pigliacelli pentru Craiova, în toate competiţiile.
Etichete: dele alli , mirko pigliacelli , fcsb - u craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții