FCSB - Craiova | Cele două rivale se bat pe "noul" Dennis Man. Cine este puștiul minune și cât costă
23.02.2019, 23:14Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Derby-ul FCSB - Universitatea Craiova a început deja. Cele două rivale, care se bat în acest sezon la titlu în Liga 1, se luptă pentru un nou puști minune din fotbalul românesc.
Jucătorul celor de la UTA, David Miculescu (17 ani), este dorit atât de FCSB, cât și de Universitatea Craiova, informează sport.ro. Tânărul atacant a evoluat până acum în 8 partide pentru UTA, iar în meciul de astăzi câștigat de arădeni în fața Daciei Unirea Brăila, scor 3-0, a reușit o pasă decisivă.
Arădenii au declinat deja ofertele primite până acum și își doresc să obțină cel puțin 500 de mii de euro. Miculescu are același agent ca Adrian Petre, jucător ce a fost vândut la Esbjerg pentru suma de 500 de mii de euro.
UTA și FCSB au mai făcut "afaceri" în trecut. În 2016, FCSB l-a cumpărat de la UTA pe Dennis Man, pentru suma de 350 de mii de euro. Gigi Becali i-a fixat fotbalistului în vârstă de 20 de ani o clauză de reziliere imensă, în valoare de 100 de milioane de euro.
Va fi cel puțin Dennis Man! M-a impresionat”. Super-fotbalistul care face senzație în Liga 2
Ionuț Popa a avut cuvinte de laudă la adresa lui David Miculescu, după partida disputată de UTA la finalul anului trecut, în deplasare la Farul, scor 1-1.
”Mă bucur enorm pentru acest jucător, Miculescu, care la 17 ani a dovedit clasă și maturitate. Acest jucător, care va fi cel puțin Dennis Man, a evoluat extraordinar timp de 70 de minute. A făcut niște lucruri deosebite, a dat și pasa de gol, plus că are și alură de mare fotbalist la 190 de cm. A câștigat toate mingile, ce mai, m-a impresionat acest copil! Îmi pare rău că nu l-am băgat mai demult. Joacă de doar 5-6 etape, dar și-a câștigat deja locul în echipă”, spunea în decembrie Ionuț Popa.
FCSB - U Craiova, din etapa a 25-a a Ligii 1, programat duminică, 24 februarie 2019, va începe la ora 20:00, pe Arena Națională, și va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și pe m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi redat și în platforma LIVE VIDEO&TEXT, pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: transfer fcsb , david miculescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții