FCSB - CFR Cluj 3-0 | "I-am luat de sus. Am arătat o față de campioană". Omul meciului dezvăluie secretul succesului
articol scris de Digi Sport19.03.2021, 23:08
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
FCSB a spulberat CFR Cluj cu 3-0, iar Darius Olaru a fost desemnat omul meciului.
Mijlocașul de 23 de ani, care a marcat un gol, a fost în culmea fericirii la finalul partidei.
FCSB - CFR Cluj 3-0. Roș-albaștrii urcă pe primul loc
"Mă bucur foarte mult că am reușit să obținem cele 3 puncte, nu era important cine marca astăzi. Am făcut, per total, cel mai bun joc al nostru de până acum și cred că am meritat victoria.
Am vorbit în vestiar să îi luăm de sus, să facem pressing și ne-a ieșit foarte bine, nu i-am lăsat să construiască deloc și cred că, pe recuperare, am arătat calitate. Mergem cu moral foarte bun la națională, să obținem și acolo o calificare.
Nu știu ce promisiuni să le fac fanilor, dar vreau să câștig campionatul cu numărul pe care îl am eu pe tricou (n.r.: 27) și sper să îi facem fericiți pe fani. Cred că am arătat o față de campioană în seara asta și dacă vom juca la fel, nu vom avea probleme", a spus Darius Olaru la final.
După această victorie, FCSB a depășit-o pe CFR Cluj cu 3 puncte și e noul lider în campionat, cu două etape rămase de disputat din sezonul regulat.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - CFR Cluj 3-0:
Etichete: fcsb cfr cluj , darius olaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții