FCSB are mari probleme de lot, dar renunță la jucători în plin sezon! Primul plecat. Cine vor urma
05.05.2021, 16:58SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB are mari probleme de lot pentru meciul cu FC Botoșani, de joi (19:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1), dar și pentru finalul de sezon și totuși se desparte de jucători.
Gruparea patronată de Gigi Becali a încheiat colaborarea cu Aristidis Soiledis (30 de ani). De la FCSB vor mai pleca jucători, cum ar fi, spre exemplu, Vukusic, Buziuc și Alexandru Stan, dar mai pot apărea și alte surprize.
Fundașul grec nu a mai jucat pentru FCSB în acest an, deși Toni Petrea a avut multe meciuri în care a improvizat în defensivă, pentru că Gigi Becali nu a mai fost de acord.
Cât mai avea Soiledis contract cu FCSB
Mai mult, însuși finanțatorul i-a spus lui Soiledis că poate pleca de la roș-albaștri chiar de la începutul lunii aprilie. Grecul nu a stat prea mult pe gânduri și a fost de acord cu rezilierea.
Soiledis a luat decizia de a pleca în vacanță, alături de logodnica sa, în Grecia, în speranța că de la vară va avea parte de un nou angajament avantajos pentru el., anunță ProSport.
Vukusic, Buziuc și Stan, următorii fotbaliști care vor pleca de la FCSB
În afara lui Soiledis, Gigi Becali le-a transmis și lui Buziuc, Vukusic și Stan să-și caute alte echipe din vară.
Dacă pentru Soiledis există deja o propunere de la o echipă din Emiratele Arabe Unite, cu Alexandru Stan e o poveste mai lungă. Totul a pornit după ce fundașul de 32 de ani a fost băgat în șomaj tehnic de Gigi Becali, anul trecut, din cauza pandemiei de coronavirus.
Stan nu a fost de acord și s-a judecat cu clubul, iar apoi a câștigat procesul în octombrie 2020 și patronul FCSB i-a virat de urgenţă 26.000 de euro, pentru că altfel risca să aibă două puncte mai puţin în clasament.
Însă înainte de asta, după ce s-a accidentat şi operat la picior, Becali l-a forţat la un an distanţă de transfer pe Stan într-un meci cu Alashkert. I s-a spus că nu e recuperat, dar a afirmat că sunt banii lui şi face ce vrea. Iar fundaşul stânga s-a accidentat din nou şi a ajuns iar la cuţit.
- Grecul Aristidis Soiledis (30 de ani) mai avea contract cu FCSB până pe 30 iunie 2021. Un club din Emiratele Arebe Unite îi oferă un salariu de 350.000 de euro pe an.
Etichete: gigi becali , transferuri fcsb , soiledis fcsb , aristidis soiledis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții