FCSB are de ce să-l regrete pe Thomas Neubert. ”La CSKA Sofia au fost doar 3 accidentați în 6 luni!”
28.01.2019, 15:28SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a terminat anul calendaristic 2018 pe locul al doilea al Ligii 1, la 6 puncte în spatele celor de la CFR Cluj, echipă care s-a și impus clar în ultimul meci al anului, chiar în fieful roș-albaștrilor, pe Arena Națională cu 2-0! Forma slabă a vicecampioanei a fost pusă pe seama multiplelor accidentări care au umplut infirmeria FCSB în toamna anului trecut.
În plus, mulți analiști, în frunte cu expertul Ilie Dumitrescu, au susținut ideea că echipa lui Nicolae Dică nu mai avea suflu după minutul 60. Abia spre final de an situația a părut că s-a mai redresat, dar impresia generală a fost că jucătorii cotați de Gigi Becali la zeci de milioane de euro aveau probleme.
Un lucru a fost cu adevărat cert și anume că FCSB nu s-a mai comparat, din punct de vedere fizic, cu echipa din primul mandat al lui Laurențiu Reghecampf, când preparator fizic a fost Thomas Neubert.
Mihai Teja, noul antrenor de la FCSB, este invitatul emisiunii Fotbal Club, diseară, de la ora 19:30
Ilie Dumitrescu l-a cerut în mod public înapoi pe specialistul german, numai că MM Stoica și ceilalți membri din staff-ul roș-albaștrilor au replicat că-l au deja pe cel mai bun și că acesta este Marian Lupu. Neubert a rămas la CSKA Sofia, grupare cu care mai are contract, și acum se laudă cu rezultatele sale.
Aflat cu gruparea bulgară în cantonament, Neubert a publicat mai multe cifre menite a arăta că munca sa acolo nu a fost în zadar.
- 20 de meciuri: 35 de goluri marcate / 8 primite
- statistica reprizei a doua: 21 de goluri marcate / 2 goluri primite
- 6 goluri primite în prima repriză / 2 goluri primite în repriza a doua
- 3 accidentări în perioada iunie 2018 - ianuarie 2019!
Pentru o echipă care a jucat meciuri și în presezon, care a bifat 20 de etape în prima ligă din Bulgaria, 6 meciuri în preliminariile europene și două meciuri de cupă, Neubert crede că CSKA s-a prezentat exemplar din punct de vedere fizic.
Dunărea Călărași - FCSB, din etapa a 22-a a Ligii 1 se va disputa sâmbătă, 2 februarie 2019, de la ora 14:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și pe m.digiport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis și în aplicația LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
FCSB a avut foarte mulți accidentați în prima parte a acestui sezon
La polul opus, în aceeași perioadă, și cam cu tot atâtea meciuri la activ, FCSB a suferit enorm din cauza accidentărilor. Mihai Teja (40 de ani), noul antrenor, este mulțumit că a avut toți jucători valizi în cantonamentul de la ”Marbella Sport Center”, cu excepția lui Ovidiu Popescu, pentru care acest sezon este ca și terminat, după grava accidentare suferită în toamna trecută.
Rămâne de văzut acum cum se vom cormporta jucătorii sub bagheta noului tehnician, unul care a făcut studii de specialitate în pregătire fizică, dar merită semnalat faptul că Harlem Gnohere n-a jucat în nciun amical al iernii, fiind menajat! iar Florentin Matei a acuzat ceva probleme medicale pe final de stagiu. Ambii jucători se pare însă că vor fi valizi pentru primul meci al sezonului, cel cu Dunărea Călărași, de sâmbătă.
La începutul lunii noiembrie 2018, FCSB aproape că nu mai avea defensivă, după accidentările lui Bogdan Planic, Marko Momcilovic, Mihai Bălașa și Alexandru Stan, în timp ce Mihai Pintilii și Ovidiu Popescu lipseau și ei de la mijlocul terenului. Astfel, antrenorul Nicolae Dică a trebuit să joace mereu cu improvizații, care i-au costat puncte prețioase pe roș-albaștri.
Etichete: thomas neubert , mihai teja , ovidiu popescu , transferuri fcsb , accidentari fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții