FCSB a stabilit prețul biletelor pentru derby-ul cu Rapid. Roș-albaștrii pot deveni campioni după acest meci
articol scris de Digi Sport11.04.2024, 19:12
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB se află într-o poziție confortabilă, după trei etape disputate deja din play-off.
Roș-albaștrii s-au distanțat la 10 puncte de locul 2, ocupat de CFR Cluj și Universitatea Craiova, ambele cu 31 de puncte, și, printr-un joc al rezultatelor ar putea deveni campioni matematic peste două etape.
Cât costă cel mai ieftin bilet la FCSB - Rapid
Liderul din SuperLiga va juca duminică, 14 aprilie, la Cluj, cu CFR, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1, după care sâmbătă, 20 aprilie 2024, va urma derbyul cu Rapid, pe Arena Națională, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1.
Momentan, cei de la FCSB au scos la vânzare biletele pentru duelul cu giuleștenii, unul care se anunță de pe acum sold-out.
FCSB - Rapid, play-off, etapa 5, sâmbătă, 20 aprilie 2024, 20:30, în direct la Digi Sport 1
Prețurile biletelor
Peluză - 30
Tribuna 1, Inel 3 - 45
Tribuna 2, Inel 3 - 35
Tribuna 2, Inel 2 - 45
Tribuna 2, Inel 1 - 55
VIP 3 - 150
VIP 2 - 200
VIP 1 - 250
## prețurile sunt exprimate în euro.
FCSB poate deveni campioană matematic peste două etape, după derby-ul cu Rapid! Toate calculele
Pentru a deveni campioană matematic la finalul turului din play-off, FCSB trebuie să-și câștige meciurile cu CFR Cluj și cu Rapid și are nevoie de pași greșiți ai rivalelor.
Universitatea Craiova trebuie să obțină cel mult un punct din meciurile cu Farul și cu Sepsi, iar CFR Cluj să nu câștige cu echipa lui Gică Hagi pentru ca FCSB să fie campioană după cinci etape.
FCSB nu depinde pentru realizarea obiectivului la finalul etapei a cincea de rezultatul Rapidului din runda a patra. Giuleștenii pot câștiga cu Sepsi.
FCSB, campioană la egalitate de puncte
În scenariile prezentate anterior, FCSB ar avea 47 de puncte, Universitatea Craiova și CFR Cluj cel mult 32, iar Rapid, 31.
Ar fi o diferență de 15 puncte în favoarea FCSB-ului, care ar fi campioană și dacă ar pierde toate meciurile din returul play-off-ului și una dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj le-ar câștiga pe toate.
Ar fi, în acest scenariu, egalitate de puncte între FCSB și Universitatea Craiova sau CFR, caz în care ”roș-albaștrii” ar fi campioni, pentru că, la intrarea în play-off, nu au beneficiat de rotunjirea punctajului.
Etichete: bilete fcsb , fcsb - rapid , bilete fcsb rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții