Foto FCSB a primit întăriri, înaintea meciurilor decisive din play-off! Cine a revenit la antrenamente
articol scris de Digi Sport27.04.2023, 15:02
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
FCSB continuă să spere la câștigarea titlului de campioană a României, după 8 ani de pauză, însă bucureștenii nu trebuie să mai facă pași greșiți, dar și să fie ajutați de jocul rezultatelor, în cele 5 etape rămase de disputat din play-off-ul SuperLigii.
Ionuț Panțîru, prima imagine de la antrenamentele FCSB-ului
În urmă cu doi ani, Panțîru se accidenta grav într-un meci al FCSB-ului cu Sepsi. La acea vreme, fotbalistul a părăsit gazonul după doar 33 de minute, iar verdictul medicilor a fost acela că jucătorul are cartilajul, care acoperă rotula genunchiului drept, distrus.
Ulterior, Ionuț Panțîru a fost operat de trei ori, însă blestemul acestuia pare că a ajuns la final. Concret, fundașul a revenit la antrenamentele echipei în aceste zile, însă este greu de crezut că va fi inclus în lot pentru meciul cu Universitatea Craiova, programat duminică, 30 aprilie, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1.
Din momentul transferului de la Poli Iași, din 2019, făcut în schimbul a 200.000 de euro, până la accidentare, fundașul stânga evoluase în 57 de meciuri pentru FCSB, marcase de două ori și oferise șapte assist-uri.
Ionuț Panțîru, din 2019 la FCSB, mai are contract cu vicecampioana până în vara anului 2024, dar există posibilitatea ca părțile să se despartă în această vară.
Elias Charalambous: "Panțîru e un jucător foarte important pentru noi"
La conferința de presă premergătoare jocului cu Rapid, Elias Charalambous a fost întrebat despre situația lui Ionuț Panțîru și a surprins cu răspunsul lui.
Deși l-a văzut de puține ori la antrenamente și nu a mai jucat de doi ani, Elias Charalambous l-a numit pe Ionuț Panțîru ”un jucător foarte important”.
Etichete: liga 1 , fcsb , ionut pantiru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții