FCSB a pierdut un titular pentru meciul cu CSKA 1948 Sofia! Motivul absenței
articol scris de Digi Sport24.07.2023, 20:24
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB va juca împotriva bulgarilor de la CSKA 1948 Sofia, miercuri, 26 iulie, de la ora 20:30 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT și pe digisport.ro.
Damjan Djokovic, OUT pentru meciul cu CSKA 1948
Sosit în această vară la FCSB, Damjan Djokovic s-a impus rapid și a devenit unul dintre oamenii de bază ai echipei. Mijlocașul croat va lipsi însă de la partida tur cu CSKA 1948 Sofia, asta deoarece este suspendat.
Concret, Djokovic a fost eliminat în ultimul său meci jucat în cupele europene, pe vremea când evolua pentru CFR. Actualul fotbalist al FCSB-ului a văzut cartonașul roșu pe 10 decembrie 2020, în prelungirile partidei cu Young Boys, pierdută cu scorul de 1-2.
UEFA i-a informat deja pe cei de la FCSB despre acest aspect, astfel că bucureștenii vor trebui să găsescă soluții pentru meciul tur. Conform regulamentului, pedeapsa lui Djokovic va dispărea la finalul acestei luni: dacă un jucător nu este implicat în cupele europene timp de două sezoane, pedeapsa dispare pe 31 iulie, asta deoarece sezonul oficial, potrivit forului european, începe pe 1 august.
Octavian Popescu revine în echipa de start a FCSB-ului
Gigi Becali a dat de înțeles că Octavian Popescu va fi titular cu CSKA 1948 Sofia și în perioada următoare el, Andrei Cordea și David Miculescu își vor împărți minutele pe postul de ”extremă” dreapta.
”Trebuie toți jucătorii rulați la meciurile astea mai ușoare, să vezi pe cine poți să bagi. Acum e testare, tată! Sunt câțiva jucători care trebuie testați. Pe Băluță n-ai cum să-l testezi. Pe Djokovic n-ai cum, că începe cu el echipa. Îi testezi pe Cordea, pe Tavi, pe Miculescu. Vine Tavi. Să-l vedem pe Tavi acum, în dreapta”, a declarat Gigi Becali.
Cum poate arăta echipa FCSB-ului la meciul cu CSKA 1948
- Târnovanu - Crețu, Dawa, Haruț, Radunovic - Băluță, Șut, Olaru - Oct. Popescu, Compagno, Coman
Etichete: uefa , superliga , damjan djokovic , fcsb , cska 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții