FCSB a mai rezolvat un transfer
articol scris de Digi Sport26.06.2023, 19:21
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB continuă întăririle pentru sezonul viitor.
Gigi Becali a anunțat că FCSB a mai rezolvat un transfer, făcut în urma unei propuneri făcute de Mihai Stoica, dar fără să divulge numele fotbalistului.
Gigi Becali: ”Semnează și pleacă în cantonament”
”Cred că vine. MM Stoica se ocupă. Eu nu îi ştiu numele şi nici nu vreau să mă încarc. Semnează şi pleacă în cantonament”, a spus GIgi Becali, potrivit Fanatik.
Sursa citată anterior scrie că este vorba despre transferul unui fundaș central croat.
Principala țintă a FCSB-ului pentru întărirea compartimentului defensiv rămâne, însă, Vlad Chiricheș, aflat sub contract la Cremonese, formație retrogradată în Serie B.
Gigi Becali i-a propus fundașului central un contract cu un salariu de aproximativ 500.000 de euro pe an, cel mai mare din Liga 1, dar Vlad Chiricheș încă nu a dat un răspuns, pentru că așteaptă să vadă ce oferte va primi din străinătate.
FCSB a făcut trei transferuri
Până acum, FCSB a rezolvat trei transferuri pentru sezonul viitor. La vicecampioană au ajuns Alexandru Băluță, Siyabonga Ngezana și Damjan Djokovic.
Alexandru Băluță și Damjan Djokovic au fost legitimați din postura de jucători liberi de contract, după despărțirea de Akademia Pușkaș, respectiv Al-Raed, în timp ce Siyabonga Ngezana a fost cumpărat de la Kaizer Chiefs pentru 600.000 de euro.
Etichete: mihai stoica , gigi becali , transfer fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții