FCSB, 10 achiziții de la Farul cu peste 10 milioane de euro. Rata de succes
articol scris de Francisc Oprea05.08.2022, 23:52
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB i-a transferat pe Radu Boboc (23 de ani) și pe Eduard Radaslavecu (18 ani), iar numărul fotbaliștilor cumpărați de la clubul lui Gică Hagi, actuala Farul Constanța, a ajuns la 10.
Seria transferurilor pe ruta Farul - FCSB a început în ianuarie 2013, iar suma totală a ajuns la aproape 11 milioane de euro, 10.85.
FCSB, 10 achiziții de la Farul cu peste 10 milioane de euro
Fotbaliștii cumpărați de FCSB de la Farul:
- Eduard Radaslavescu (18 ani) - un milion de euro în august 2022
- Radu Boboc (23 de ani) - 400.000 de euro în august 2022
- Ionuț Vînă (24 de ani*) - 750.000 de euro în iulie 2019
- Florinel Coman (19 ani*) - 3 milioane de euro în august 2017
- Romario Benzar (25 de ani*) - 700.000 de euro în august 2017
- Dragoș Nedelcu (20 de ani*) - 2.1 milioane de euro în august 2017
- Florin Tănase (21 de ani*) - 1.7 milioane de euro în august 2016
- Alin Toșca (22 de ani*) - 400.000 de euro în iulie 2014
- Alexandru Târnovan (18 ani*) - 300.000 de euro în ianuarie 2014
- Gabriel Iancu (18 ani*) - 500.000 de euro în ianuarie 2013
* Vârsta din momentul transferului
Doar trei, Alin Toșca, Florin Tănase și Romario Benzar, dintre cei opt fotbaliști aduși până în această vară au reușit să confirme și au fost vânduți de FCSB pe sume mai mari decât cele plătite în momentul transferurilor.
Din lista fotbaliștilor cumpărați, pe lângă nou-veniții Radu Boboc și Eduard Radaslavescu, doar Florinel Coman se mai află în lotul FCSB-ului, iar mijlocașul pentru care Gigi Becali a plătit cei mai mulți bani mai degrabă a dezamăgit la FCSB, situație la care au contribuit și desele accidentări suferite.
Cum s-au descurcat fotbaliștii transferați de FCSB de la Farul
Primul fotbalist cumpărat de FCSB de la Farul a fost Gabi Iancu. O mare speranță a fotbalului românesc la momentul transferului, actualul jucător de la U Craiova 1948 a avut momente bune la FCSB, însă nu a reușit niciodată să devină un titular.
A fost legitimat timp de trei ani și jumătate la FCSB și, după un împrumut la Karabukspor, a fost cedat tot la Farul, gratis.
- 16 goluri și 3 assist-uri are Gabi Iancu la FCSB, în 81 de meciuri
La un an de la transferul lui Gabi Iancu, FCSB l-a cumpărat de la Farul pe Alexandru Târnovan, un mijlocaș de bandă crescut la clubul lui Gică Hagi. Jucătorul din Bistrița n-a reușit niciodată să convingă la FCSB și, după doi ani și jumătate în care a jucat de cinci ori la prima echipă, a fost cedat gratis la FC Botoșani.
Al treilea jucător cumpărat de FCSB de la Farul este Alin Toșca, un produs al centrului de copii și juniori al clubului bucureștean. Fundașul este unul dintre puținii fotbaliști ajunși la FCSB de la clubul lui Gică Hagi care au reușit să se impună. Jucător polivalent, care poate juca atât stoper, cât și fundaș stânga, Alin Toșca a avut evoluții constant bune la FCSB și, după doi ani și jumătate, a fost vândut la Betis cu un milion de euro, Gigi Becali înregistrând un profit de 600.000 de euro.
La un al de la venirea lui Alin Toșca, a ajuns la FCSB și Florin Tănase, care, după un început de ”mandat” umbrit de o accidentare gravă, a devenit un lider la echipa bucureșteană. Adus ca mijlocaș ofensiv, Florin Tănase a fost folosit des și atacant central al FCSB, iar în ultimele două sezoane a fost cel mai bun marcator al Ligii 1.
Florin Tănase a plecat în această vară de la FCSB, la Al Jazira, în schimbul a 3 milioane de euro, aproape de două ori mai mult decât a plătit Gigi Becali pentru a-l aduce de la actuala Farul în vara lui 2016.
- 83 de goluri, dintre care 44 în ultimele două sezoane, și 41 de assist-uri a reușit Florin Tănase la FCSB, în 228 de meciuri
Un an mai târziu, în vara lui 2017, Gigi Becali a adus trei fotbaliști de la Farul, pe Romario Benzar, Dragoș Nedelcu și Florinel Coman. Fundașul dreapta, ajutat atunci și de vârstă, s-a impus imediat la FCSB, a fost titular aproape în permanență și, la doi ani de la venire, a plecat în schimbul a două milioane de euro la Lecce. Romario Benzar este ultimul de pe lista ”reușitelor” în ceea ce privește transferurile făcute de FCSB de la Farul.
Dragoș Nedelcu, în schimb, l-a costat pe Gigi Becali 2.1 milioane de euro și nu a reușit niciodată să-și atingă potențialul. Folosit uneori la închidere, alteori fundaș central, Dragoș Nedelcu nu s-a impus la FCSB, iar în această vară, după un an în care a jucat sub formă de împrumut la Fortuna Dusseldorf, în 2.Bundesliga, și la Farul, a fost cedat gratis la clubul lui Gică Hagi.
Florinel Coman, cel mai scump fotbalist cumpărat vreodată de Gigi Becali, a avut și momente bune la FCSB, în special în 2020, înainte de accidentarea din meciul cu Backa Topola, din septembrie, care i-a stopat ascensiunea, însă este departe de atingerea potențialului pe care îl arăta acum cinci ani. Mai mult, de la meciul din Serbia, Florinel Coman a mai suferit trei accidentări serioase, ultima chiar în această săptămână.
- 35 de goluri și 40 de assist-uri a reușit Florinel Coman în cele 157 de meciuri jucate la FCSB
Ionuț Vînă, venit la FCSB acum trei ani, era unul dintre cei mai creativi mijlocași din Liga 1 în momentul transferului. La gruparea bucureșteană a început bine, cu evoluții solide, însă totul s-a ”rupt” la un moment dat și Ionuț Vînă nu a mai avut niciodată evoluțiile de la Farul.
Mijlocașul a plecat în vara lui 2021 de la FCSB, la schimb cu Andrei Burlacu și Ivan Mamut de la Universitatea Craiova. Gigi Becali nu doar că nu a obținut niciun ban în schimbul lui Ionuț Vînă, dar a și achitat 100.000 de euro către formația din Bănie. În această vară, patronul FCSB-ului a anunțat că a acceptat să-l cedeze pe mijlocaș și să achite și 100.000 de euro doar pentru a ”scăpa” de salariul lui Ionuț Vînă.
- 2 goluri și 4 assist-uri a reușit Ionuț Vînă în 64 de meciuri la FCSB
Etichete: romario benzar , gabi iancu , ionut vina , alexandru tarnovan , alin tosca , florin tanase , florinel coman , dragos nedelcu , transferuri fcsb , radu boboc , eduard radaslavescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții