Video FC Voluntari merge perfect în play-out, dar Mihai Teja vrea mai mult: "Dacă putem, de ce nu?"
21.06.2020, 17:02Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
FC Voluntari a învins-o pe Poli Iași, scor 1-0, ÎN DIRECT la Digi Sport, iar ilfovenii au ajuns la a treia victorie consecutivă în play-out-ul Ligii 1.
Mihai Teja a preluat-o pe FC Voluntari din subsolul clasamentului, însă rezultatele de la venirea lui au fost extraordinare. După reluarea sezonului, ilfovenii au obținut trei victorii din tot atâtea meciuri posibile: 3-0 contra Academicii Clinceni, 2-1 împotriva lui Sepsi și 1-0 contra Politehnicii Iași.
FC Voluntari a urcat pe locul 2 în play-out-ul Ligii 1, cu 21 de puncte, însă Teja spune că obiectivul rămâne salvarea de la retrogradare. Totuși, antrenorul le-a transmis elevilor săi că pot mai mult, având în vedere forma prin care trec.
"Mă bucur că am câștigat trei puncte, erau cele mai importante, venim după trei meciuri într-o săptămână. A fost destul de greu, îi felicit pe băieți, și-au făcut datoria cu brio.
O primă repriză bună pentru noi, a venit și golul, puteam să mai și dăm. Cred că Iașiul nu a avut foarte multe ocazii, dar apoi am scăzut puțin ritmul. Suntem pe drumul cel bun și trebuie să continuăm.
Au avut câteva ocazii, clar am avut șansă spre final, dar cred că explicația este oboseala. Sunt aceeași jucători care joacă din trei în trei zile. N-a fost ușor să câștigi trei meciuri consecutive cu Clinceni, Sepsi și Iași.
Plus că ne batem cu ei acolo, era destul de important să luăm 3 puncte. Și acum obiectivul e salvarea de la retrogradare. Le-am spus băieților că, dacă putem mai mult, de ce nu? Avem lot bun, competitiv și trebuie să ținem cât mai mult momentul acesta bun", a declarat Teja, după meci.
Rezumatul meciului Voluntari - Poli Iași 1-0
Etichete: liga 1 , poli iasi , mihai teja , fc voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții