FC Botoșani a luat decizia în privința fotbalistului suspectat de pariuri ilegale
articol scris de Digi Sport20.11.2023, 22:19
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fotbaliștii Virgile Pinson (27 de ani) și Jean-Armel Drole (26 de ani) au fost excluși recent din lotul celor de la FC Botoșani, după ce au fost suspectați de pariuri ilegale.
Concret, în interiorul clubului FC Botoșani a izbucnit un scandal, cauzat de cartonașul galben primit de Virgile Pinson în minutul 42 al meciului cu Sepsi, scor 2-5, încasat pentru că a lovit o minge, în etapa a 13-a a SuperLigii.
Decizia luată de FC Botoșani în privința lui Virgile Pinson
După ce Drole a fost reprimit în lot, FC Botoșani a luat decizia și în ceea ce-l privește pe Virgile Pinson.
Francezul cu origini cameruneze a primit acceptul de a reveni în lotul primei echipe, de asemenea, până la finalizarea unei anchete din partea Comisiei de Integritate a FRF.
Virgile Pinson se antrenează cu prima echipă a Botoșaniului deja de săptămâna trecută, anunță topbt.ro. Acesta a evoluat 45 de minute în amicalul cu Bucovina Rădăuți, scor 9-0.
VIDEO cu cartonașul galben încasat de Virgile Pinson:
De unde a pornit scandalul cu pariuri de la Botoșani
Totul a plecat de la o discuție a lui Dan Alexa cu secunzii, antrenorul de la acea vreme, pe care i-a informat că la pauză va schimba sistemul de joc și că-l va introduce pe Jean Armel Drole în locul lui Virgile Pinson. Discuția a fost auzită de ivorianul de pe banca de rezerve și, după golul din minutul 41, Drole a mers chiar la Pinson și i-a spus câteva cuvinte la ureche.
Potrivit GSP.ro, cuvintele au fost: ”Vezi că te schimbă la pauză”. După doar câteva zeci de secunde, Pinson a luat cartonașul galben. Schimbarea a fost făcută, iar, după meci, Dan Alexa le-a transmis celor din conducere că vrea să plece pentru că a văzut anumite lucruri ”ciudate”. Unul dintre lucruri este chiar discuția lui Drole cu Pinson.
La câteva ore distanță, în club a ajuns o informație care a întărit suspiciunile antrenorului: o femeie a vrut să parieze 10.000 de lei, înaintea meciului, că Virgile Pinson va primi un cartonaș galben! Casa de pariuri i-ar fi refuzat suma și a lăsat-o să depună doar 1.000 de lei.
Etichete: pariuri ilegale , virgile pinson , virgile pinson fc botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții