Video FC Argeș - “U“ Cluj 3-1. Alex Ișfan, omul meciului! Penalty ratat și eliminare pentru “șepcile roșii”
articol scris de Digi Sport29.07.2022, 20:37
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
FC Argeș a câștigat meciul de pe teren propriu cu Universitatea Cluj, scor 3-1, în etapa a treia din Superliga, în direct pe Digi Sport 1.
VAR, două intervenții decisive în meciul FC Argeș – Universitatea Cluj
- Piteștenii au șase puncte după primele trei runde, în timp ce “șepcile roșii” rămân fără victorie după promovarea în prima ligă și au două puncte în clasament.
“U” Cluj a început în forță și a înscris în minutul 4, prin Adrian Bălan, care a profitat de ieșirea greșită a portarului Cătălin Straton și a lovit mingea cu capul.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIÎn minutul 17, oaspeții au primit un penalty, după ce Horia Mladinovici a primit o semnalizare din partea arbitrilor din camera VAR.
La un duel aerian între Turda și Bălan, Mladinovici a decis să acorde lovitură de la 11 metri, pentru un fault al fundașului echipei piteștene.
Florin Purece nu a reușit să înscrie din penalty, după ce Cătălin Straton a anticipat colțul și a respins mingea cu mâna.
Universitatea Cluj a încheiat prima repriză în inferioritate numerică. Florin Ilie a fost eliminat, pentru un fault dur asupra lui Alex Ișfan.
Inițial, arbitrul Horia Mladinovici a vrut să-i acorde cartonașul galben lui Ilie. După consultarea sistemului VAR, fundașul central a primit cartonașul roșu.
Alexandru Ișfan a reușit prima "dublă" în prima ligă
Gazdele au egalat în minutul 43, prin Alexandru Ișfan, care a înscris cu o lovitură de cap din centrul careului.
FC Argeș a preluat conducerea pe tabelă în debutul reprizei secunde, când Alex Ișfan a șutat puternic din centrul careului, portarul a atins mingea, care a depășit în cele din urmă linia porții, înainte să fie degajată de un fundaș.
În minutul 49, Ișfan putea să realizeze un hat-trick. Mijlocașul ofensiv a încercat un lob peste Gorcea, dar mingea s-a dus peste poartă.
FC Argeș și-a dublat avantajul în minutul 53, când Arnold Garita a driblat portarul, în afara careului, apoi a depășit elegant și un fundaș și a înscris.
Spre finalul partidei, gazdele n-au mai forțat, iar oaspeții puteau să reducă din diferență prin Adrian Bălan, dintr-o lovitură liberă.
- În etapa a patra din Superliga, FC Argeș va juca în deplasare cu Rapid, pe 6 august, iar Universitatea Cluj va juca pe teren propriu cu Petrolul, pe 5 august.
VIDEO Rezumatul meciului FC Argeș - Universitatea Cluj 3-1
Clasamentul Superligii
-Știrea inițială-
Piteștenii au acumulat trei puncte din primele două dueluri. În prima rundă, FC Argeș s-a impus cu 2-0 în fața celor de la UTA Arad, pe teren propriu, și a cedat la Sfântu Gheorghe, scor 0-4, în etapa a doua. În acest moment, trupa lui Andrei Prepeliță ocupă locul 10 în clasament.
Ultimul duel dintre FC Argeș și U Cluj a avut loc în luna februarie a anului 2020, atunci când ambele formații se aflau în eșalonul secund. Scorul final a fost de 1-1, după golurile marcate de Andrei Blejdea (min. 43) pentru piteșteni, respectiv Sebastian Mailat (min. 77) pentru clujeni.
FC Argeș - U Cluj, Live Video, 18:30, Digi Sport 1. Oaspeții sunt neînvinși de la revenirea în Superligă
De cealaltă parte, Universitatea Cluj este neînvinsă de la promovarea în Superligă. Elevii lui Erik Lincar au remizat cu FCSB, scor 1-1, și Universitatea Craiova, tot 1-1. Ardelenii se situează pe locul 12 în ierarhie și speră să spargă gheața în Trivale și să bifeze primul succes de la revenirea în fotbalul românesc.
Etichete: u cluj , fc arges , superliga , etapa 3 superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții